Data publicării:

Hipism: România a pierdut în faţa Elveţiei alegerile pentru un post de conducere în cadrul Federaţiei Ecvestre Europene

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Preşedinta Federaţiei Ecvestre Române, Marilena Mladin, a pierdut, marţi, la Bucureşti, alegerile pentru un post de conducere în cadrul Federaţiei Ecvestre Europene în faţa reprezentantei Elveţiei, Nayla Stossel, ea fiind propusă de preşedintele forului european, Theo Ploegmakers, să facă parte din unul din comitetele de lucru, se arată într-un comunicat.

'După ce Preşedintele Federaţiei Ecvestre Române a ajuns în runda finală cu reprezentanta Elveţiei, Nayla Stossel, elveţianca a câştigat cu 19 la 15. Marilena Mladin a fost propusă de preşedintele EEF să facă parte din unul din comitetele de lucru, acordându-i încredere după ce a apreciat foarte mult eforturile României de a organiza un astfel de eveniment.

Pentru România este un pas foarte mare înainte, candidatura şi cele 15 voturi cântăresc foarte mult în dezvoltarea conexiunilor la nivel european şi crearea unor sinergii între federaţiile naţionale, atât de necesare pentru implementarea ulterioară a unor proiecte concrete', precizează sursa citată. Preşedinta FER, Marilena Mladin, consideră însă că este o câştigătoare având în vedere relaţiile foarte bune pe care le-a dezvoltat cu ceilalţi membri afiliaţi la Adunarea Generală a Federaţiei Ecvestre Europene, organizată la Bucureşti:

'Este mai mult decât evident, după impresiile invitaţilor şi ale conducerii EEF, că România a fost foarte bine marcată pe harta ecvestră europeană. Vom face lucruri mari pentru sportivii şi caii noştri şi pentru toţi implicaţi în acest sport minunat, pentru că acum avem deja stabilite relaţii foarte bune cu partenerii noştri.

În final, pot spune că am câştigat oricum!'. Preşedintele Federaţiei Ecvestre Europene, Theo Ploegmakers, a accentuat că federaţiile naţionale ar trebui să acceseze mai des programul Brotherhood care constă în exportul de know-how de la ţările dezvoltate către cele în curs de dezvoltare pentru a întări vocea şi performanţele europenilor în acest sport în cadrul mai larg, global.

Federaţia Ecvestră Română a fost pentru prima oară gazda Adunării Generale a Federaţiei Ecvestre Europene, în cadrul căreia s-au discutat subiecte precum afilierea Ucrainei, suspendarea Lituaniei, prezentarea raportului de activitate, raportul board-ului şi bugetul pentru sezonul 2019-2020. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel