Herman Berkovits, medicul lui Netanyahu: Ne pregătim de VALUL 5. Ne doare tot ce se întâmplă în România
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Herman Berkovits, medicul lui Netanyahu: Ne pregătim de VALUL 5 / Foto: Captură video Realitatea Plus
Herman Berkovits, medicul lui Netanyahu: Ne pregătim de VALUL 5 / Foto: Captură video Realitatea Plus
Herman Berkovits, medicul lui Benjamin Netanyahu, susține că Israel se pregătește de valul 5 al pandemiei. 

Herman Berkovits, medicul fostului premier al Israelului, Benjamin Netanyahu susține că Israel se pregătește de valul 5 al pandemiei. Deja s-a înregistrat primul caz de Delta Plus, o variantă derivată din varianta Delta care provoacă îngrijorare. Acesta susține că românii din Israel urmăresc cu durere tot ceea ce se întâmplă în România.

VEZI ȘI: O nouă MUTAȚIE a coronavirusului, derivată din Delta, ia amploare în Marea Britanie

" Noi, românii din Israel urmărim tot ce se întâmplă în România și suntem alături de voi. Ne doare tot ce se întâmplă în România. Trebuie să învățăm din experiența noastră israeliană. (...) Vaccinul pe care l-am început în lunile decembrie-ianuarie a avut un efect fantastic fiind că în lunile aprilie, mai, iunie, aproape că nu am avut deja boală și am ieșit deja aproape din această pandemie. În iulie a început acel val al patrulea care ne-a făcut probleme și noi am început și această vaccinare a treia pe care nimeni din lume nu o începusem.

Avem două luni și jumătate de când am dat acest vaccinul numărul trei și care deja patru milioane de persoane s-au vaccinat din 9 milioane de locuitori ai țării. Vreau să vă spun că am început să simțim extraordinar faptul că nu mai avem acele 8-10 mii de cazuri pe zi, avem câte 1-2 mii. Au început să scadă cazurile grave care erau peste 700, au ajuns la 350. Morbididatea este mare, 8 mii de morți. Pentru noi este foarte mult. Noi avem 8 mii din 9 milioane și este foarte mult, însă totuși la noi se vorbește deja că am terminat acest val al patrulea și ne pregătim de valul 5. Deja știe toată lumea că în România este valul patru, dar în lume a început acest val al cincilea Delta și Delta Plus, care este deja prezentă în Anglia. 8% din bolnavii din Marea Britanie au această mutație, iar în Israel este deja un prim caz, un copil de 11 ani, care a venit din Republica Moldova și a fost diagnosticat cu această mutație Delta Plus. Este în autoizolare deja și sperăm că nu s-a răspândit. ", a declarat Herman Berkovits la Realitatea Plus.

"Sunt asimptomatici care peste 6 luni pot avea complicații. Secretul este vaccinarea"

Medicul susține că singura soluție de combatere a pandemiei este vaccinarea.

"Toate teoriile conspiraționiste trebuie arse. Trebuie explicată importanța acestui vaccin. Noi avem studii ce face această boală și peste 6 luni. Sunt asimptomatici care peste 6 luni pot avea complicații. Secretul este vaccinarea, dar, din păcate, din cauza unei părți a populației care nu vrea să se vaccineze, pandemia ne va părăsi cu greu. Foarte important a fost că vaccinarea s-a făcut în masă. S-a mers acasă la oamenii care nu puteau să se deplaseze. Dacă la început oamenii religioși s-au împotrivit, pe parcurs au acceptat vaccinul. Dar important este că figurile religioase să adune oamenii în biserică pentru vaccinare. Se fac sute de mii de teste la noi pentru diagnosticare și izolare. Avem o scădere fantastică a numărului de cazuri și decese. Am fost acum 4 săptămâni la București și nu am văzut pe nimeni cu mască. La noi, în Israel, nu intri într-un spațiu închis fără mască, chiar dacă situația epidemică este mai bună ca în România.", a mai spus medicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel