Haşotti, despre partidul lui MRU: Seamănă cu maşina comunismului
Ministrul Culturii, Puiu Haşotti, le-a spus, sâmbătă, participanţilor la Şcoala de Vară a femeilor liberale de la Eforie Nord că nu trebuie să se teamă de partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru că acesta se asemeană cu maşina comunismului, consumându-şi energia "la claxon".
Haşotti a spus că lupta electorală va fi dată în continuare cu Traian Băsescu şi cu PDL, iar cei recent intraţi în această bătălie nu vor conta.
"Nu vă fie teamă de partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu care seamănă cu maşina comunismului, îşi consumă toată energia la claxon. La fel şi colegii lui mai tineri, Neamţu...Acuma să ştiţi că Neamţu, acel tânăr domn, a avut un moment de inspiraţie, a salutat lumea din WC, loc care i se potriveşte. Aceştia nu sunt de luat în seamă, de luat în seamă sunt Băsescu, care reprezintă ceva şi PDL-ul. Mă gândeam însă foarte amuzat cum doamna procuror ceauşist Monica Macovei, fiică de ofiţer de securitate, va peria listele acestei alianţe, chipurile de centru-dreapta. Lupta nu o dăm cu Mihai Răzvan Ungureanu, lupta o dăm cu un partid care în mod fals, în mod ilegitim, vorbeşte despre lupta împotriva corupţiei, cu un preşedinte care a încălcat cele mai elementare reguli ale democraţiei, cu un sistem în care justiţia şi serviciile secrete fac partizanat politic. Nu cu Mihai Răzvan Ungureanu şi cu Neamţu şi cu Papahagi şi cu nu ştiu mai cine, aceştia sunt cantităţi neglijabile, toţi intră într-un taxi. Bătălia se va da cu PDL-ul şi cu Băsescu, ceilalţi sunt aluviuni politice, eu aşa le spun", a afirmat Puiu Haşotti.
El susține că alegerile parlamentare trebuie să lămurească situaţa politică din ţară. Îar în cazul în care USL va câştiga alegerile, Traian Băsescu trebuie să demisioneze, iar dacă USL pierde alegerile trebuie să intre în opoziţie.
"Eu cred că alegerile din decembrie ar trebui să lămurească şi să limpezească situaţia din România. În situaţia în care Uniunea Social Liberală va câştiga alegerile şi le va câştiga, lucrurile sunt clare din punctul meu de vedere cel puţin, Traian Băsescu ar trebui să îşi dea demisia. În situaţia în care USL va pierde alegerile, ceea ce din punctul meu de vedere este exclus, toate partidele din USL trebuie să intre în opoziţie", a menţionat ministrul Culturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News