Data publicării:
Harry și Meghan, mesaj sfâșietor: Nu suntem făcuți pentru asta!
Meghan Markle și Prințul Harry au transmis un mesaj după ce talibanii au cucerit Afganistanul.
Prinţul Harry şi Meghan, ducesa de Sussex, au îndemnat omenirea să dea dovadă de unitate în contextul pandemiei de COVID-19, a eforturilor de ajutorare după seismul devastator din Haiti şi după ce talibanii au luat cu asalt oraşul Kabul, informează DPA, citează Agerpres.
"Omenirea se simte cu inima frântă, sperită, fără glas"
Cuplul princiar a afirmat marţi că omenirea se simte cu inima frântă, fără glas şi speriată de tot ceea ce se întâmplă.
Când vreo persoană sau comunitate suferă, o parte din noi suferă alături de ei, fie că ne dăm seama sau nu, au spus Harry şi Meghan într-un mesaj publicat pe site-ul organizaţiei lor nonprofit Archewell.
Şi deşi nu suntem făcuţi pentru a trăi în suferinţă, ca oameni, suntem condiţionaţi să o acceptăm, au mai spus ducii. Este uşor să ne simţim neputincioşi, dar ne putem pune valorile în acţiune - împreună.
Peste 1.400 de persoane au murit şi cel puţin 6.000 au fost rănite în seismul cu magnitudine 7,2 care a lovit sâmbătă Haiti, potrivit statisticilor oficiale. Mii de locuinţe şi clădiri au fost distruse pe teritoriul ţării.
Talibanii au cucerit capitala Afganistanului duminică
Talibanii au cucerit capitala Afganistanului duminică, iar preşedintele Ashraf Ghani a părăsit ţara. Mulţimi de afgani au încercat să fugă, creând scene haotice pe aeroportul internaţional din Kabul.
Cazurile de COVID-19 sunt în creştere din cauza variantei Delta, mai contagioasă. Peste 4 milioane de persoane au murit la nivel global din cauza pandemiei.
În mesajul publicat marţi, Meghan şi Harry au lansat un apel pentru susţinerea organizaţiilor Women for Afghan Women, World Central Kitchen, Afghan Aid, Mercy Corps şi Invictus.
Ne dăm seama că mulţi dintre voi s-ar putea simţi neajutoraţi acum privind la rapiditatea cu care se schimbă lucrurile în lume, au mai spus Harry şi Meghan. Sentimentele de dezorientare şi înfrângere ne pot copleşi, dar trebuie să avem încredere în puterea scopului, acţiunii şi angajamentului comun pentru bunăstarea noastră colectivă.
Citește și:
Femeie afgană, mamă a patru copii, ucisă în bătaie pentru că n-a avut mâncare pentru 15 talibani
Cine sunt talibanii sau studenții paștuni
VIDEO - Momentul în care o jurnalista BBC, aflată în emisie directă, este sunată de talibani
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News