Harghita: Numărul dozelor de vaccin antigripal aprobat de Ministerul Sănătaţii, mult mai mic faţă de solicitare
Numărul dozelor de vaccin antigripal aprobat de Ministerul Sănătăţii judeţului Harghita este mult mai mic decât cel solicitat de Direcţia de Sănătate Publică, campania începând deja cu imunizarea personalul medical.
'Au ajuns în judeţ 290 de doze de vaccin antigripal, prima tranşă. Vaccinul a fost deja repartizat, pentru personalul medical. Noi am solicitat 15.000 de doze, în condiţiile în care solicitările unora dintre medicii de familie au venit cu întârziere. Deci, în termen am trimis o solicitare de peste 12.000 de doze, când au venit restul din partea medicilor de familie am completat la 15.000 de doze, din care, prin ordin de ministru, ni s-au alocat mai puţine, 8.670 de doze de vaccin antigripal.
Campania de vaccinare antigripală a început, dar numărul dozelor primite de la Ministerul Sănătăţii nu ajunge nici pentru imunizarea în întregime a personalului sanitar. Vaccinarea va continua când va sosi cea de-a două tranşă, cu personalul de pe ambulanţe, cu cei din Ministerul Afacerilor Interne şi a populaţiei. A doua tranşă de vaccin antigripal, cuprinzând 2.890 de doze, este aşteptată în cursul acestei săptămâni', a declarat presei şefa Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, dr. Tar Gyongyi.
Aceasta consideră că va exista o criză de vaccin, întrucât solicitările din partea cetăţenilor sunt în creştere. 'Cu siguranţă, va fi nevoie de cantitatea solicitată, se va consuma, pentru că, din fericire, populaţia a conştientizat importanţa vaccinării antigripale şi solicitările au crescut. (...) Solicitările nu au fost excesiv de multe, dacă mă uit la alte judeţe, care au solicitat mult mai multe. Totuşi, eu anticipez că va fi o criză, pentru că văd că oamenii cer vaccinul antigripal şi este bine, pentru că prevenţia este cea mai ieftină şi cea mai eficientă metodă de a combate bolile infecţioase', a spus şefa DSP Harghita.
Dr. Tar şi-a exprimat nemulţumirea că unii dintre medicii de familie au cerut un număr redus de doze de vaccin, în condiţiile în care au crescut grupele de risc care beneficiază de vaccin gratuit. 'Am fost uimită şi sunt nemulţumită când am constatat că sunt unii medici de familie care au cerut cinci doze de vaccin antigripal, apreciind că au doar cinci pacienţi care intenţionează să se prezinte la vaccinare.
Sigur nu au doar cinci pacienţi vârstnici sau copii care se încadrează în grupele de risc care beneficiază de vaccinul antigripal gratuit, mai ales că acestea au fost extinse anul acesta cu copii de la şase luni până la cinci ani', a arătat dr. Tar Gyongy. Potrivit sursei citate, în săptămâna 7 - 13 octombrie s-au înregistrat în Harghita un număr de 674 de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, la fel ca în săptămâna 30 septembrie - 6 octombrie, şi 21 de pneumonii, opt cazuri necesitând internarea. Numărul cazurilor înregistrate de la începutul lunii octombrie până în prezent este mai mic decât media multianuală, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News