Handbal masculin: România, învinsă de Portugalia în preliminariile EURO 2020
Naţionala masculină de handbal a României a fost învinsă fără drept de apel de echipa Portugaliei cu scorul de 24-19 (11-12), joi, în Sala Dinamo din Bucureşti, în Grupa a 6-a a preliminariilor EURO 2020.
Tricolorii, care aveau nevoie de o victorie pentru a păstra şanse de calificare la turneul final, au jucat bine în prima parte a meciului şi au condus la diferenţă de două goluri, 2-0, 5-3, 6-4, iar apoi şi-au mărit avantajul, 8-5 (min. 15) şi chiar 11-7 (19).
Handbaliştii români se puteau desprinde decisiv, dar au tratat cu superficialitate câteva faze şi au intrat într-un blocaj, nereuşind să marcheze timp de aproape zece minute, iar între timp oaspeţi au reuşit egalarea, 11-11 (29). România a intrat la pauză cu avantaj minim, 12-11, în partea secundă a condus cu 13-11 (33), dar Portugalia a jucat din ce în ce mai bine, a arătat un plus de viteză, iar jucătorii antrenaţi de Manuel Montoya au fost lenţi şi neinspiraţi, în faţa unui portar Quintana de netrecut.
Portugalia a preluat conducerea în min. 41, 15-14, iar ecartul de pe tabelă a crescut constant, ajungând la cinci goluri, 22-17, în min. 56, scorul final fiind de 24-19. Meciul a fost arbitrat ce cehii Jiri Opava şi Pavel Valek, iar delegat EHF a fost muntenegreanul Predrag Pavicevic. Portugalia, care şi-a asigurat calificarea la turneul final, ocupă primul loc în grupă, cu 8 puncte (5 jocuri), urmată de Franţa, 6 puncte (4 j), România, 2 puncte (5 j), Lituania, 2 puncte (4 j). În ultimul său meci, România va întâlni campioana mondială Franţa, duminică, la Nantes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News