Handbal feminin: Gloria Bistriţa a transferat-o şi pe Ştefania Lazăr
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
Echipa feminină de handbal CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a achiziţionat-o pe Ştefania Lazăr, un inter dreapta care vine de la CSM Slatina, potrivit anunţului făcut luni de clubul bistriţean pe Facebook.

Am ales să joc la Gloria 2018 Bistriţa Năsăud pentru că apreciez echipa, iar antrenorul şi cei din staff-ul tehnic sunt profesionişti. Sunt entuziasmată şi nerăbdătoare să încep o nouă etapa în cariera mea sportivă. Abia aştept să mă reîntâlnesc cu publicul bistriţean, a declarat handbalista.

Ştefania Lazăr, campioană naţională la junioare III, II şi I, a promovat cu CSM Slatina în Liga Naţională în sezonul 2017-2018. A mai evoluat la Reşita (2009 -2010), Vistal Laczpol Gdynia (2010-2011), apoi la echipele din Bacău (2011-2012), Deva (2012-2014) şi Zalău (2014-2016). În ultimele două sezoane a evoluat pentru CSM Slatina.

Jucătoarea este absolventă a Universităţii de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova şi a unui master la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Piteşti.

Gloria, medaliată cu bronz în ediţia recent încheiată a Ligii Naţionale, le-a mai achiziţionat în acest sezon pe interul dreapta belarus Natalia Vasilevskaia, pe portarul spaniol de origine braziliană Darly Zoqbi de Paula, pe coordonatoarea de joc belarusă Diana Ilina şi pe extrema dreapta braziliană Mariana Costa. Gloria Bistriţa a prelungit contractele a patru jucătoare, extremele stânga Valentina Ardean Elisei şi Nicoleta Dincă, extrema dreapta Magdalena Paraschiv şi pivotul Daniela Raţiu.

Totodată, Gloria s-a despărţit de interul dreapta spaniol Almudena Rodriguez şi de portarul Ana Maria Măzăreanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel