Handbal feminin: CSM Bucureşti, întâlnire crucială
Lotul echipei CSM Bucureşti, campioana naţională la handbal feminin, s-a reunit luni, când a efectuat şi primul antrenament sub comanda noului antrenor, suedezul Magnus Johansson, potrivit site-ului oficial al clubului.
Handbalistele de la CSM au făcut cunoştinţă şi cu noile lor colege, Andrea Lekic, Dragana Cvijic, Jovanka Radicevic, Barbara Lazovic, Elizabeth Omoregie, Mădălina Ion (sportivă care a revenit la echipă după ce sezonul trecut a fost împrumutată la HCM Slobozia) şi Bianca Marin (Centrul de copii şi juniori al CSMB).
Prima şedinţă de pregătire a fost dominată de Iulia Curea şi Cristina Neagu, cele mai bune sportive la testele de viteză şi rezistenţă, precizează sursa menţionată.
Obiectiv
Căpitanul Oana Manea a subliniat că obiectivul este acela de al câştigat trofeul Ligii Campionilor: Lotul s-a întărit, obiectivul este acelaşi: să câştigăm Liga Campionilor. Pe teren trebuie să formăm un grup unit. Cu siguranţă va dura ceva până se vor adapta sportivele care au venit acum, până ne vom cunoaşte mai bine şi vom lega relaţiile de joc. Totul ţine de noi şi de ceea ce ne dorim să facem. Ar fi o bucurie imensă să luăm Liga Campionilor, sunt nişte sentimente unice.
Antrenorul Magnus Johansson a recunoscut că nu a stat deloc pe gânduri când a primit oferta CSM-ului. Sunt mândru şi entuziasmat pentru noua provocare din cariera mea, cea mai mare, de altfel. Nu a fost o alegere grea, când m-au sunat cei de la CSM am acceptat imediat, pentru că este vorba despre unul dintre cele mai mari cluburi din Europa. CSM este în topul 3 al celor mai bune echipe de pe continent, ne dorim să câştigăm Liga Campionilor, dar avem adversari grei, cum ar fi Gyor, a afirmat Magnus Johansson.
Suedezul, care a antrenat ultima dată echipa norvegiană Molde, a mărturisit că nu se teme deloc de presiunea rezultatelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News