Data actualizării:
Data publicării:

Hamilton, în pole position la MP al Ungariei. De pe ce loc va pleca Verstappen, liderul clasamentului. Grila de start / Video

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
Hamilton, în pole position la MP al Ungariei. De pe ce loc va pleca Verstappen, liderul clasamentului. Grila de start / Video
Hamilton, în pole position la MP al Ungariei. De pe ce loc va pleca Verstappen, liderul clasamentului. Grila de start / Video

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes), campionul mondial en-titre, va porni din pole position duminică, în Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei, a 11-a etapa a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul de la Hungaroring (4,381 km), transmite AFP. 

Pentru Hamilton este al 101-lea pole position din cariera sa şi al treilea din acest an, iar printr-un succes ar bifa cea de-a 100 victorie. Britanicul a obţinut cel mai bun timp în cea de-a treia sesiune de antrenamente libere, dar şi în ultima rundă a calificărilor.

VIDEO 

Youtube video image

Tot din prima linie dar de pe poziţia a doua va lua startul coechipierul lui Hamilton, finlandezul Valtteri Bottas.

Din linia a doua vor pleca olandezul Max Verstappen (Red Bull-Honda), liderul la zi în clasamentul piloţilor, şi coechipierul său, mexicanul Sergio Perez.

Din linia a treia vor porni Pierre Gasly (Franţa/AlphaTauri-Honda) şi Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes), linia a 4-a va fi formată din Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) şi Esteban Ocon (Franţa/Alpine-Renault), linia a 5-a îi va avea pe Fernando Alonso (Spania/Alpine-Renault) şi Sebastian Vettel (Germania/Aston Martin-Mercedes), iar din a 6-a vor lua startul Daniel Ricciardo (Australia/McLaren-Mercedes) şi Lance Stroll (Canada/Aston Martin-Mercedes).

Din linia a 7-a vor porni Kimi Raikkonen (Finlanda/Alfa Romeo-Ferrari) şi Antonio Giovinazzi (Italia/Alfa Romeo-Ferrari), din linia a 8-a Carlos Sainz Jr (Spania/Ferrari) şi Yuki Tsunoda (Japonia/AlphaTauri-Honda), din linia a 9-a George Russell (Marea Britanie/Williams-Mercedes) şi Nicholas Latifi (Canada/Williams-Mercedes), iar ultima linie îi va avea la start pe Nikita Mazepin (Rusia/Haas-Ferrari) şi Mick Schumacher (Germania/Haas-Ferrari).

Contre între Hamilton și Verstappen. Acuze de comportament nesportiv 

Max Verstappen, scos din cursa pentru Marele Premiu al Marii Britanii de Lewis Hamilton, a considerat că rivalul său a făcut o manevră periculoasă şi îl acuză pe acesta de comportament nesportiv, dar şi de lipsă de respect. 

Lewis Hamilton (36 ani) a obţinut duminică, 18 iulie 2021, a 99-a victorie din cariera sa în Marele Circ şi ocupă locul secund în clasamentul general al sezonului, la doar opt puncte în spatele liderului Max Verstappen.

Pilotul olandez Max Verstappen, nevoit să abandoneze în Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, după un accident cu Lewis Hamilton, a afirmat că rivalul său a făcut o "manevră periculoasă" şi a fost "lipsit de respect şi nesportiv" atunci când a sărbătorit victoria în timp ce el se afla în spital, informează AFP, conform Agerpres.

"Mă bucur că sunt bine. Sunt foarte dezamăgit că am ieşit astfel (în primul tur). Penalitatea acordată (de zece secunde pentru Hamilton - n.red.) nu ne ajută şi nu reflectă manevra periculoasă pe care Lewis a făcut-o pe pistă. Participarea la aceste celebrări în timp ce pilotul (advers) este încă în spital reprezintă un comportament lipsit de respect şi nesportiv, dar mergem înainte", a scris olandezul pe Twitter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel