Hamid Karzai afirmă că "terorismul ameninţă Afganistanul mai mult ca niciodată"
Terorismul "se extinde şi ameninţă Afganistanul şi întreaga regiune mai mult ca niciodată", a apreciat, sâmbătă, preşedintele afgan, Hamid Karzai, în cursul unei conferinţe internaţionale privind terorismul, desfăşurată la Teheran, cu participarea mai multor şefi de stat.
"Din nefericire, în pofida tuturor realizărilor în domeniile educaţiei şi reconstrucţiei infrastructurii, nu numai că Afganistanul nu a obţinut încă pacea şi securitatea, dar terorismul se extinde şi ameninţă, mai mult ca niciodată, Afganistanul şi întreaga regiune", a spus el.
"Pacea, stabilitatea ţărilor noastre sunt în pericol (...), iar existenţa şi integritatea lor sunt ameninţate cu adevărat", a adăugat Karzai, insistând că "toate ţările din regiune trebuie să combată terorismul".
"Terorismul a atins o asemenea forţă, încât nici o ţară nu poate fi scutită de acest rău", a spus preşedintele afgan, apreciind că "problemele Afganistanului trebuie rezolvate prin dialog şi eforturi de pace" mai degrabă decât prin violenţă.
Printre participanţii la reuniune se numără şi liderii iranian, irakian şi pakistanez.
Statele Unite au anunţat recent că vor retrage, până în 2012, aproximativ o treime din efectivele staţionate în Afganistan, ţară unde au loc zilnic atentate, după zece ani de prezenţă militară occidentală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News