Halep, gest rar întâlnit în tenis. Ropote de aplauze pentru româncă
Simona Halep a fost în noaptea de miercuri spre joi un exemplu pentru orice jucătoare de tenis.
Constănţeanca a fost aplaudată atât pentru determinarea ei, cât şi pentru o mostră de fair-play pe care a oferit-o în sfertul de finală de la Indian Wells.
Simona Halep a smuls ropote de aplauze de la spectatorii din tribune, câştigând inclusiv respectul Petrei Martic încă din startul sfertului de la Indian Wells! Simona a dat dovadă de fair-play la scorul de 2-0, atunci când s-a petrecut o fază ieşită din comun.
Arbitrul de linie a strigat "out", Simona a cerut challenge, iar reluarea i-a dat dreptate, mingea ştergând linia, scrie Prosport. Arbitra de scaun Paula Souza (Brazilia) i-a acordat punctul Simonei, pe motiv că Petra ar fi lovit deja greşit atunci când tuşierul a intervenit, decizie care a dezamăgit-o pe croată. Halep a impresionat în acel moment printr-un gest pe care puţine jucătoare l-ar fi făcut: a refuzat punctul şi a solicitat rejucarea sa, lucru care s-a şi întâmplat.
Adversara Simonei a fost surprinsă plăcut, mulţumind printr-un semn cu două degete ridicate. De asemenea, comentatorii americani au lăudat atitudinea liderului mondial, mai informează sursa citată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News