Halep, după meciul de la Eastbourne. Nu a fost cum se aștepta
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Tenis
Tenis
Simona Halep, numărul şapte mondial, a făcut primele declarații după ce s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA pe iarbă de la Eastbourne (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 998.712 dolari, după ce a învins-o pe taiwaneza Su-Wei Hsieh cu un sec 6-2, 6-0.

Românca, desemnată cap de serie numărul şase la Eastbourne, s-a impus în doar 54 de minute, luându-şi revanşa după ce asiatica o învinsese anul trecut în turul al treilea la Wimbledon, cu 3-6, 6-4, 7-5.

„A fost un meci foarte bun, mă așteptam la un meci mai greu, pentru că am pierdut la Wimbledon în fața ei, dar și atunci am avut mingi de meci. Azi, m-am simțit bine și la serviciu și la primire.

Este dificil mereu să joc pe iarbă, nu pot aluneca, de aceea îmi place zgura. Nu pot alerga cum vreau eu. Azi a fost bine, voi lua numai lucrurile pozitive", a spus Simona Halep pentru corespondentul Digi Sport, Gabriel Morariu.

Halep are acum 2-1 în meciurile directe cu taiwaneza, pe care a mai învins-o în 2013 în primul tur la Cincinnati, cu 6-7 (5), 6-1, 6-2.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel