Data publicării:
Hachiko de Ucraina: Un câine își așteaptă de o lună stăpâna ucisă de un cecen
În raionul Makarov, regiunea Kiev, un câine stă în pragul casei de mai mult de o lună și îşi așteaptă stăpâna care deja nu mai este în viață.
Scenă ruptă parcă din filmul Hachiko unde, la fel, după ce îi moare stăpânul, un câine credincios stă de veghe mai mult de zece ani în gara în care îl aștepta altădată în fiecare zi. Potrivit News Today, câinele se numește Rini și e de rasa Akita Inu.
Rini suferă de "rana abandonului"
Voluntarii au încercat să ducă câinele la adăpost, dar aceasta a refuzat categoric să meargă, a acceptat doar mâncarea care i-a fost adusă. În acest moment, voluntarii caută o familie pentru câine, gata să facă față tuturor provocărilor în îngrijirea lui. Specialiştii în psihologie canină spun că Rini a suferit şi suferă în continuare de "rana abandonului", se simte trădat de stăpân şi poate fi chiar suspectat de depresie. Chiar dacă se bucură la vederea oamenilor şi mănâncă tot ce primeşte de la trecători, Rini se întristează după ce e lăsat din nou singur pe preşul de la intrare. A fost filmat cu camera ascunsă iar imaginile au arătat că atunci când nu mai are oameni în jur, câinele îşi recapătă starea de dinainte, pare din nou abătut şi câteodată priveşte în gol sau plânge "înfundat", asemenea oamenilor care suferă în tăcere.
Violul, armă de război pentru Rusia
Stăpâna patrupedului, Tatiana în vârstă de 20 de ani, ar fi fost violată și ucisă de un cecen. Femeile din Ucraina se confruntă cu amenințarea violului ca armă de război și apar tot mai multe mărturii și dovezi despre violențele sexuale ale armatei ruse. Lumea a fost îngrozită, imediat după retragerea armatei ruse din Bucea, de fotografia făcută de Mihail Palinceak pe o autostradă aflată la 20 de kilometri de Kiev, în care trupurile unui bărbat și a trei femei erau îngrămădite sub o pătură. Femeile erau goale iar trupurile lor fuseseră incendiate. Imaginea îngrozitoare se adaugă unui număr tot mai mare de dovezi că execuțiile, violurile și tortura au fost folosite împotriva civililor în zonele aflate sub controlul armatei ruse de când Kremlinul a decis să invadeze Ucraina pe 24 februarie. Abuzul asupra femeilor a fost făcut din răzbunare față de rezistența ucraineană dar și ca o armă de război, spune reprezentanta parlamentului ucrainean pentru drepturile omului, Liudmila Denisova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News