Data publicării:

Gyorgy Frunda: Traian Băsescu insultă pe toată lumea

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
frunda
frunda

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că declaraţia preşedintelui Traian Băsescu "în care făcea referire la guverne, la parlamentari, la viaţa politică, la instituţiile statului" este "inacceptabilă". Chiar dacă președintele îi consideră pe toți parlamentarii proști, Frunda a declarat că se consideră la fel de pregătit ca Băsescu în domeniul constituțional.

"Şi ca om politic, şi ca cetăţean al acestei ţări, am un profund gust amar în gură când văd, spre exemplu, disputele de la televizor - preşedintele republicii, care se poartă cum se poartă şi insultă pe toată lumea. Nu e un lucru bun şi cred că noul Parlament şi noul Guvern vor trebui să găsească metodele pentru un comportament adecvat, normal, de dezbatere şi pentru a construi ceva. Suntem sub glezna broaştei la ora actuală, acesta e adevărul", a spus Frunda.

Senatorul a remarcat că există un dezinteres mare faţă de alegeri, generat de "o decepţie a cetăţeanului faţă de politică în general", însă a afirmat că aceasta nu este legată de neaplicarea rezultatului referendumului privind reducerea numărului de parlamentari, care "a fost o şmecherie a lui Băsescu".

"Un Parlament mic, de 300 de oameni, cu o singură cameră, poate fi mult mai uşor supus de către un preşedinte autoritar tip Ceauşescu, Băsescu sau alţii. Dar vă spun: ieri (luni - n.r.), declaraţia lui Băsescu mi s-a părut absolut inacceptabilă. Asta ca simplu cetăţean, n-are nimic cu candidatura mea. Cea în care făcea referire la guverne, la parlamentari, la viaţa politică, la instituţiile statului - nu se ating parlamentarii de ANI, de DNA şi de ceilalţi. Păi de ce sunt eu în Senatul României? Scuzaţi-mă. Eu sunt în Senat să fac legi, nu? Şi hotărâţi dumneavoastră dacă le fac bine sau rău. Pot discuta pe oricare dintre ele. Păi cum adică, ca un tătuc, vine el şi-mi spune, ca senator, ce să fac?", a spus Frunda.

 Senatorul a arătat că, potrivit Constituţiei, preşedintele are dreptul la mesaje în Parlament, care se dezbat apoi în acest for.

 "Să nu vină la mine în campanie electorală preşedintele republicii să spună că toţi parlamentarii sunt proşti. Scuzaţi-mă, dar mă consider cel puţin la fel de pregătit ca el în domeniul constituţional. Sunt de acord să dezbatem ce este mai bine pentru ţara aceasta, dar nu aşa, nu vă supăraţi", a spus Frunda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel