Data publicării:
Guy Verhofstadt, avertisment: Este iresponsabil
Guy Verhofstadt a atras atenția în privința cooperării între putere și opoziție în parlamentul britanic.
Anumiţi conservatori britanici ar putea regreta intransigenţa lor cu privire la Brexit, a avertizat marţi liderul grupului liberal (ALDE) din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, aflat la Strasbourg pentru sesiunea plenară a legislativului UE, transmite AFP. Este iresponsabil din partea partizanilor liniei dure să respingă o cooperare cu opoziţia din Regatul Unit pentru a găsi un compromis asupra modalităţilor de divorţ cu Uniunea Europeană, a explicat Verhofstadt, într-o conferinţă de presă.
Citește și: Brexit. Angela Merkel: "Încă mai e timp"
Brexit cu anumite condiţii
În opinia fostului premier belgian, dacă divizările britanice vor duce la un divorţ fără acord, ar fi un dezastru pentru întreaga lume, în special pentru Regatul Unit. După ce, la jumătatea lunii ianuarie, parlamentul britanic a respins acordul de divorţ negociat cu Uniunea Europeană, premierul britanic Theresa May a dorit să iniţieze un dialog cu opoziţia. Liderul laburist Jeremy Corbyn a indicat, la rândul său, că partidul lui ar susţine un acord de divorţ cu anumite condiţii, în special aceea ca ţara să rămână parte a unei uniuni vamale cu Uniunea Europeană.
Poziţiile celor doi lideri nu sunt atât de depărtate'', a estimat Guy Verhofstadt, adăugând că ar fi surprins ca o ţară care a dat dovadă de atâta creativitate politică în cursul istoriei sale să nu fie în măsură să depăşească aceste diferenţe. În sânul Partidului Conservator, susţinătorii unui Brexit dur sunt comparaţi cu liderii Revoluţiei franceze. Dar noi trebuie să ne amintim că eforturile acelor bărbaţi nu au fost apreciate de omul obişnuit pe care ei pretindeau că îl reprezintă, întrucât toţi au sfârşit sub ghilotină, a încheiat ironic liderul eurodeputaţilor liberali.
Citește și: Brexit: Discuții în spatele ușilor închise, în guvernul britanic
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News