Guvernul va discuta, joi, reintroducerea impozitului de 3% pentru microîntreprinderi
Guvernul se va reuni, joi, în şedinţă, pentru aprobarea modificărilor la Codul Fiscal privind armonizarea accizelor la directivele UE, fiind posibilă şi reintroducerea impozitului de 3% pentru microîntreprinderi, dar trebuie discutat mai întâi cu FMI şi UE, a declarat ministrul Gheorghe Ialomiţianu.
Ministrul Finanţelor a precizat că toate modificările de politică fiscală şi bugetară trebuie discutate cu FMI şi UE, din respect pentru aceste organisme, dar şi pentru că există un acord.
"În cadrul Ministerului de Finanţe se analizează posibilitatea introducerii acestui impozit începând de la 1 ianuarie. Se fac calculele, se discută cu FMI şi CE, pentru că avem în acest acord o clauză bine precizată acolo, că orice modificare trebuie discutată cu aceste organisme. Avem posibilitatea introducerii, dar se fac analize. Joi trebuie să aprobăm modificarea Codului Fiscal privind alinierea la directivele UE privind accizele şi pe agenda Guvernului joi este prevăzută modificarea Codului Fiscal. Există această posibilitate, să introducem şi 3% pentru microîntreprinderi, dar trebuie să discutăm cu FMI şi UE, pentru că toate modificările de politică fiscală şi bugetară trebuie discutate cu aceste organisme. Este un respect pentru aceste organisme şi o prevedere în acord. Trebuie să fim oameni serioşi cu partenerii externi", a precizat Ialomiţianu, citat de Mediafax
El a răspuns astfel la întrebarea când se va introduce impozitul de 3% pentru microîntreprinderi, având în vedere că ministrul Finanţelor a promis opoziţiei, la dezbaterea în Parlament a proiectului de buget pe 2011, aplicarea acestui impozit de la 1 ianuarie 2011.
"Eu am spus în plen că acest guvern analizează posibilitatea introducerii impozitului pentru microîntreprinderi de la 1 ianuarie 2011", a adăugat Ialomiţianu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News