Guvernul ucrainean le-a interzis sportivilor să concureze cu ruşii în probele de calificare pentru JO 2024
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres
Guvernul ucrainean a adoptat o lege prin care interzice sportivilor săi să participe la un concurs de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 dacă sunt prezenţi şi sportivi ruşi, informează cotidianul L'Equipe.

Secretarul general al Guvernului ucrainean, Oleh Nemcinov, a declarat, joi, că sportivii ucraineni nu vor fi autorizaţi să participe la competiţii de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 decât cu condiţia ca aceştia să nu concureze cu sportivi ruşi, informează Agerpres.

Această decizie, adoptată la propunerea Ministerului Sporturilor şi a preşedintelui Comitetului Olimpic Ucrainean, Vadim Huţait, a intervenit ca urmare a recomandării Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) de a reintegra sportivii ruşi şi belaruşi în competiţiile internaţionale cu titlu individual.

În schimb, problema privind eventuala participare a acestora la Jocurile Olimpice de la Paris, care ar putea atrage boicotul Ucrainei, nu a fost încă tranşată.

Conform declaraţiilor lui Nemcinov pe reţeaua audiovizuală publică Suspilne, federaţiile care nu se vor supune deciziei guvernului ar putea fi deposedate de statutul lor.

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a recomandat marţi reintegrarea sportivilor ruşi şi belaruşi în competiţiile internaţionale, sub drapel neutru şi "cu titlu individual", cu condiţia ca aceştia să nu fi susţinut activ războiul din Ucraina.

Preşedintele CIO a reiterat faptul că politica nu poate face parte din competiţiile sportive şi sportivii nu trebuie pedepsiţi pentru paşaportul lor.

Citește și: Oficial. Comitetul Internațional Olimpic recomandă revenirea sportivilor ruşi şi belaruşi în competiţii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel