Data publicării:

Guvernul francez sprijnă actuala strategie a Renault (Reuters)

Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto de Abdulvahap Demir de la Pexels
Foto de Abdulvahap Demir de la Pexels

Franţa continuă să sprijine strategia Renault de a rămâne un producător auto independent cu câteva parteneriate industriale şi tehnologice, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, după informaţiile din presă privind o fuziune între Stellantis şi Renault. 

Duminică, publicaţia italiană Il Messaggero a informat că Guvernul francez, care este cel mai mare acţionar la Renault şi de asemenea are o participaţie la Stellantis, analizează o serie de planuri pentru o fuziune a celor două grupuri. Întrebat de poziţia Guvernului faţă de strategia Renault, sursele au declarat că nu există 'nicio modificare'.

De la început Executivul a sprijini strategia directorului general al producătorului auto francez, Luca de Meo, de a construi Ampere, divizia Renault de vehicule electrice (EV) din Franţa, alături de afacerea istorică a Renault de motoare pe combustie.

Deşi recunoaşte că Renault are o anvergură mai redusă şi mai puţine resurse decât rivalele sale, Guvernul sprijină de asemenea eforturile companiei de a-şi extinde legăturile dincolo de aliaţii tradiţionali Nissan şi Mitsubishi, încheind parteneriate cu Geely, Saudi Aramco, Google şi Qualcomm.

Cu o capitalizare de piaţă care stagnează la aproximativ 10 miliarde de euro (10,7 miliarde de dolari) în pofida îmbunătăţirii situaţiei financiare, Renault este deseori citat pe pieţele financiare ca o potenţială ţintă de preluare.

Decizia de săptămâna trecută a producătorului auto francez de a renunţa la planurile de a lista Ampere, schimbând strategia din cauza lipsei de apetit pentru vânzările de acţiuni, pe fondul încetinirii cererii pentru EV, a readus în discuţie astfel d zvonuri, care au mai fost vehiculate după ce Renault a ieşit în 2022 din Rusia, pe atunci a doua sa mare piaţă, după Franţa.

Preşedintele Stellantis, John Elkann a dezminţit speculaţiile din presă referitoare la o posibilă fuziune cu rivalul Renault. 'Nu există niciun plan în analiză referitor la o fuziune cu alţi producători auto', a informat Elkann într-un comunicat, adăugând că grupul este concentrat pe punerea în aplicare a planului său de afaceri pe termen lung. Pe lângă funcţia de preşedinte al Stellantis, John Elkann conduce şi Exor, holdingul familiei Agnelli, care este cel mai mare acţionar la Stellantis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel