Data publicării:

Guvernul a alocat 314,7 milioane de lei pentru obligaţiile administraţiilor locale la furnizorii de căldură

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Guvernul a alocat 314,7 milioane de lei pentru aproximativ 30 de unităţi ale administraţiei locale, pentru a-şi plăti obligaţiile către furnizorii de energie termică, potrivit unei hotărâri publicate joi în Monitorul Oficial.

Subventie_caldura2Prin actul normativ adoptat în şedinţa de miercuri, cea mai mare sumă, 41,16 milioane de lei, o primeşte Primăria Municipiului Arad, condusă de democrat-liberalul Gheorghe Falcă.

Aproximativ 37,1 milioane de lei ajung la Primăria generală a Municipiului Bucureşti, unde primar este independentul Sorin Oprescu, care va fi susţinut de USL la alegerile locale din 2012.

Al treilea sprijin guvernamental ca valoare, 32 de milioane de lei, este acordat Primăriei Muncipiului Oradea, condusă de liberalul Ilie Bolojan, iar pe locul al patrulea vine Primăria Constanţa, condusă de social-democratul Radu Mazăre, unde ajung 31 de milioane de lei pentru datoriile la termoficare.

Edilii PDL primesc peste 135,2 milioane de lei, în 12 primării, pentru căldură

Per total, în funcţie de partidele politice, cele mai mari sume acordate prin această hotărâre de guvern se împart la 12 primării conduse de edili PDL, peste 135,2 milioane de lei.

Aproximativ 70,5 milioane de lei se împart la autorităţi locale conduse de social-democraţi, iar 57,7milioane de lei merg la şase primării conduse de liberali.

Municipiul Timişoara, unde primar este ţărănistul Gheorghe Ciuhandu, primeşte peste 9,3 milioane de lei pentru plata datoriilor la furnizorii de căldură.

Pe locul cinci în alocări guvernamentale prin această HG sunt două primării conduse de edili de la UNPR, care primesc 2,5 milioane de lei împreună, iar pe locul şase sunt două primării conduse de primari UDMR, unde ajung 2,1 milioane de lei în total.

Toţi aceşti bani provin din bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, care la rândul său, a fost suplimentat cu 12 milioane de lei din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului pentru a acorda sumele necesare primăriilor cu obligaţii la furnizorii de energie termică.

Citeşte şi:

Rău-platnicii din Focşani vor sta în frig în acestă iarnă

La Tg. Neamţ, elevii au trebuit să protesteze în faţa Primăriei pentru a primii căldură

Când Electrocentrale şi Apaterm se ceartă gălăţenii tremură de frig

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel