Guvern: S-a înființat Comitetului de monitorizare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
PSD spune că miniștrii social-democrați au îndeplinit toate jaloanele prevăzute în PNRR
PSD spune că miniștrii social-democrați au îndeplinit toate jaloanele prevăzute în PNRR
Guvernul României a adoptat, miercuri, Hotărârea privind organizarea și funcționarea Comitetului de monitorizare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (CM PNRR).

„Identificarea timpurie a provocărilor și dialogul social constant reprezintă instrumentele cheie pentru ca reformele și investițiile asumate prin PNRR să poată fie implementate în termenele asumate. Acest Comitet de monitorizare joacă un rol important în deblocarea unor eventuale blocaje, dar și pentru coagularea de soluții pe care mediul asociativ le poate furniza’’, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

CM PNRR este un organism interinstituțional, cu rol consultativ, de informare și dezbatere fără personalitate juridică, condus de un președinte, reprezentat de ministrul investițiilor și proiectelor europene și are în componență un număr impar de membri, reprezentanţi ai:

organizațiilor neguvernamentale, selectate prin apel de candidaturi de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în baza gradului de reprezentativitate al acestora;sindicatelor;patronatelor;structurilor asociative ale administraţiei publice locale, respectiv: Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor din România și Asociaţia Comunelor din România;alte forme asociative de interes general, constituite potrivit legii.

CM PNRR îşi va desfăşura activitatea pe baza unui regulament de organizare şi funcţionare, care urmează a fi dezbătut și aprobat în cadrul primei reuniuni a CM PNRR (în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii privind organizarea și funcționarea Comitetului de monitorizare a Planului Național de Redresare și Reziliență al României). Principalele atribuții exercitate sunt:

urmărirea progresului implementării investițiilor şi reformelor (R/I) din cadrul PNRR, inclusiv prin asigurarea implicării partenerilor sociali şi societății civile în această etapă; informarea membrilor cu privire la stadiul implementării PNRR;realizarea activității de consultare a membrilor în scopul identificării de soluţii în eventualitatea unor blocaje în implementarea R/I;dezbaterea aspectelor care reies din procesul de implementare efectivă a PNRR;informarea membrilor cu privire la contribuția PNRR pentru îndeplinirea obiectivelor strategiilor și programelor naționale, precum și a strategiilor Uniunii Europene.

În realizarea atribuțiilor sale, CM PNRR poate formula recomandări prin votul majorității simple a membrilor. Secretariatul CM PNRR se asigură de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Înființarea CM PNRR era o obligație prevăzută de art. 7^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea PNRR necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel