Guvern. Noi atribuții pentru IICCMER
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc va putea organiza activităţi muzeale, memorialistice sau expoziţionale, la nivel naţional şi internaţional. Totodată, IICCMER va sprijini o reţea naţională a memorialelor rezistenţei şi luptei anticomuniste, potrivit unui hotărâri de guvern adoptate în şedinţa de joi.
Un comunicat al Executivului precizează că ICCMER va gestiona baze naţionale de date privind biografia comunismului românesc, monumentele şi spaţiile memoriale, luptătorii anticomunişti şi victimele comunismului, scrie Agerpres.
"Institutul va avea atribuţii şi cu privire la identificarea reţelei ideologice şi a colaborărilor la nivel internaţional promovate de Partidul Comunist Român şi de responsabilii pentru ideologia şi propaganda statului totalitar. Altă atribuţie este aceea de a aduce la cunoştinţa opiniei publice, prin activităţi specifice, rolul activiştilor de partid, militarilor, angajaţilor civili şi magistraţilor care au lucrat în cadrul aparatului represiv de partid şi de stat", adaugă sursa citată.
Stabilirea obiectivelor generale ale institutului şi analizarea rezultatelor obţinute se realizează de un Consiliu ştiinţific, din care fac parte câte un reprezentant al Arhivelor Naţionale ale României, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, precum şi personalităţi ale lumii academice şi civice.
"Consiliul ştiinţific se întruneşte de câte ori este necesar, iar deciziile se iau cu o majoritate de jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi la întrunire. Numărul maxim al membrilor Consiliului ştiinţific este de 17, inclusiv preşedintele Consiliului ştiinţific. Preşedintele şi membrii Consiliului ştiinţific nu sunt remuneraţi", indică Guvernul.
Hotărârea adoptată de Guvern prevede de asemenea înfiinţarea postului de vicepreşedinte al IICCMER, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea preşedintelui executiv.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News