Data publicării:
Guvern, proiect privind căile ferate. ”Companiile naţionale vor fi SPULBERATE”
Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2023 în transportul feroviar public de călători este un dezastru pentru toate cele şase companii cu capital românesc, inclusiv CFR Călători, care vor fi "spulberate", susţine Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML).
Potrivit acestuia, documentul nu face altceva decât să pregătească terenul pentru intrarea în România a multinaţionalelor, respectiv DB (Deutsche Bahn AG) şi OBB.
În context, liderul de sindicat a precizat că sindicatele din transporturi pregătesc o serie de amendamente pe care le vor aduce acestui proiect de act normativ, care, în forma actuală, va determina scoaterea de pe piaţă a companiilor româneşti.
"Lucrăm la ele (la amendamente - n. r.) ca să ne încadrăm în termenul de 10 zile să le depunem, pentru că în forma în care acest proiect a fost promovat de Autoritatea de Reformă Feroviară este un dezastru nu doar pentru CFR Călători, ci şi pentru celelalte cinci societăţi cu capital privat românesc. Vor fi spulberate. De fapt, HG pregăteşte terenul pentru multinaţionale, pentru multinaţionala DB-ului şi a OBB-ului pentru intrarea în România. Nu suntem de acord cu forma actuală. Vor fi afectate şi celelalte 5 societăţi cu capital românesc. Vor fi scoase de pe piaţă şi ele", a declarat, pentru Agerpres, Iulian Măntescu.
Pierderi pentru CFR
Potrivit acestuia, proiectul de HG, în forma actuală, va genera pierderi de peste 600 de milioane de lei în anul 2020 pentru CFR Călători. "Afectează şi compania CFR Călători, pentru că până acum subvenţia acordată era pe doi indicatori: unul cantitativ şi unul calitativ, respectiv km-tren şi călători-km. Scoţând călători-km, au împărţit în două această subvenţie pe km-tren în 36%, care se dă pe trenurile InterRegio şi restul de 64% pe Regio. În cazul CFR Călători, din cele 48 de milioane 660 şi ceva de mii de tren-km, aproape 30 de milioane sunt InterRegio şi, atunci, subvenţia nu va asigura diferenţa dintre venituri şi costurile de operare şi va duce undeva la o pierdere de peste 600 de milioane de lei pentru anul 2020. ARF nu trebuia să intervină în zona comercială! Ei intervin în zona comercială, impunând un număr de călători. Dacă nu se realizează numărul de călători impus, atunci vin cu acele penalităţi - 3%, 6% sau dacă sunt mai mari de 30% cu cât nu realizează se penalizează compensaţia, se reduce din compensaţie, ceea ce este un dezastru pentru toţi cei şase operatori, nu doar pentru CFR Călători. Numai că CFR Călători va fi mai afectată, pentru că are un număr foarte mare de trenuri, cam undeva la 1.100 de trenuri care circulă în 24 de ore, astfel că la ei efectul va fi mult mai mare decât la ceilalţi cinci operatori. Aceştia fiind mai micuţi şi având un număr de tren-km şi trenuri mai puţine, sunt afectaţi mai puţin", a explicat Măntescu.
Întrebat dacă ia în calcul un protest în cazul în care amendamentele nu vor fi acceptate, preşedintele FML a răspuns: "Nici nu mă gândesc să rămână la forma asta, pentru că atunci unde este interesul statului român?".
"Noi vom depune amendamente şi nu suntem de acord cu această mizerie. Nici nu mă gândesc să rămână la forma asta, pentru că atunci unde este interesul statului român? Cele două firme care au făcut consultanţa şi au venit cu acest proiect, eu spun clar că în cazul lor este un conflict de interese. Şeful celor care au lucrat pe această consultanţă este un reprezentant şi angajat al DB. Deci, este un conflict major. Una dintre firme este spaniolă. Vreau să vă spun că în Spania nu există nicio firmă de transport de călători privată, nici cu capital spaniol, nici cu capital străin. Mai mult, ei şi-au securizat, şi-au derogat de la Regulamentul 1370 prin legislaţia naţională şi interzic apariţia de operatori privaţi pe piaţa spaniolă până în 2032, însă vin să ne facă reguli nouă în ţară, ceea ce este inadmisibil pentru noi, ca cetăţeni ai statului român!", consideră Iulian Măntescu.
România mai are de liberalizat atribuirea secţiilor de circulaţie
Acesta a subliniat că România mai are de liberalizat atribuirea secţiilor de circulaţie, cu termen până în decembrie 2023, deşi ARF ar fi putut cere o derogare pe 10 ani.
"Noi am liberalizat piaţa, mai avem de transpus Pachetul 4 Feroviar, mai avem de liberalizat doar atribuirea. Acum se face încredinţare directă tuturor celor care s-au autorizat şi au mers la Infrastructură şi şi-au luat trasee de circulaţie. Ei (ARF - n. r.) au încercat din decembrie 2018 să scoată la licitaţie inclusiv traseele. Eu, cu colegul Maxim Rodrigo (preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România - n. r.) ne-am opus, am ameninţat că oprim lucrul, că scoatem oamenii în stradă şi au cerut o derogare. Normal, derogarea trebuia să fie cerută pe 10 ani şi ne-au minţit că au cerut-o pe 10 ani şi de fapt ne-am trezit că derogarea a fost cerută numai pe 4 ani, aşa cum de altfel este şi termenul limită în Regulamentul 1370. Termenul limită de liberalizare a atribuirii secţiilor este în 2023 decembrie. Şi, atunci, ei au atribuit până la limita maximă a Regulamentului, dar puteau să ceară pe 10 ani. Mă refer la ARF, ei trebuiau să se ocupe cu această solicitare. Îi bănuim de alte interese", a arătat sindicalistul.
"Nicio companie naţională de transport feroviar de călători nu este rentabilă"
El a atras atenţia că nicio companie naţională de transport feroviar de călători nu este rentabilă, însă guvernele respective fac infuzie de capital în aceste societăţi, iar eventualele pierderi sunt trecute la sfârşitul anului la datoria publică, pentru a nu genera penalităţi şi accesorii. De altfel, în cazul lor nu există penalităţi impuse pentru nerespectarea indicatorilor ca tren-km sau călători-km.
"La companiile de cale ferată străine subvenţia este undeva la peste 70%, la noi subvenţia este între 45-55%. De la an la an, subvenţia a fost mai mică. Printr-o HG, ca strategie a Ministerului Transporturilor, CFR Călători în 2018 trebuia să ajungă la 80 de milioane tren-km ca şi pachet social. Nu numai că nu au crescut pachetul social, dar l-au redus, pentru că s-a redus şi subvenţia, şi am ajuns ca, dacă în urmă cu trei ani aveam 60 de milioane tren-km, acum mai avem 48,661 milioane. În afară, nicio cale ferată nu este rentabilă, dar statele respective - Germania, Austria, Italia, Spania, Elveţia - fac infuzie de capital puternică, iar în cazul în care, la sfârşitul anului, societatea statului este pe pierdere, acea pierdere trece la datoria publică a statului şi le şterge datoria, ca să nu plece în anul următor cu datorie care să le creeze penalităţi şi accesorii, care să le nenorocească, aşa cum se întâmplă la noi cu CFR Marfă şi CFR Călători. Noi avem o politică proastă, în sensul că am acceptat toate mizeriile şi experimentele altora şi n-am făcut nimic în interesul statului român", a precizat Măntescu.
Preşedintele FML nu s-a arătat încrezător nici în actuala guvernare cu privire la o deschidere în ceea ce priveşte sprijinirea căii ferate române menţionând că a primit promisiuni cu privire la posibilitatea primirii unor sume mai mari de bani la rectificarea bugetară din vară.
"Deocamdată nu este mai deschisă. Au dat-o pe moştenirea grea de la PSD. Am discutat şi cu domnul Cîţu (ministrul Finanţelor - n. r.) şi cu domnul Antonel Tănase (secretar general al Guvernului - n. r.), toţi ne promit că, dacă este posibil, la rectificarea din vară ne vor da mai mulţi bani. CFR Călători ar trebui să aibă cam aceiaşi bani pe care i-a avut anul trecut ca şi compensaţie. Dar, de exemplu, în zona infrastructurii, unde este dezastrul cel mai mare, avem pe mentenanţă mai puţin cu aproape 300 de milioane de lei faţă de anul trecut. Din 2011, la CFR Călători s-au tăiat banii de investiţii şi de aceea s-a ajuns la situaţia jalnică din punct tehnic - nu mai au vagoane, locomotive, nu au putut să repare, nu au putut să achiziţioneze material rulant nou. ARF - sarcina principală a lor când s-au înfiinţat a fost ca să poată cumpăra material rulant nou pe bani europeni, însă nu au reuşit nici în ziua de astăzi să cumpere nici măcar un şurub, nu un tren. De la an la an am pierdut bani. Acum mai avem în jur de 250-260 de milioane de euro pe care îi vom pierde, dacă nu îi cheltuim. Dacă nu îi tragem anul acesta, ăştia sunt pe exerciţiul financiar 2014-2020, care se închide la sfârşitul anului, şi i-am pierdut şi pe ăştia şi nu ştiu dacă ne mai dau alţii pe 2021-2027", a atras atenţia Iulian Măntescu.
Ce companii activează în România
În prezent, pe piaţa din România activează Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" SA şi cinci operatori privaţi - Regio Călători, Interregional Călători, Transferoviar Călători, Astra Trans Carpatic şi Softrans.
Potrivit proiectului de HG pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2023 în transportul feroviar public de călători, repartizarea compensaţiei către fiecare operator de transport feroviar de călători se face în funcţie de un singur indicator, respectiv indicatorul "tren-km", pe rang de tren, proporţional cu volumele de tren-km prevăzute a fi realizate în cadrul obligaţiei de servicii publice ce vor face obiectul contractelor de servicii publice şi a actelor adiţionale la acesta. Valoarea unitară a indicatorului tren-km se va calcula diferenţiat pe rang de tren, respectiv 64% pentru rangul de tren Regio şi 36% pentru rangul de tren InterRegio.
Prin art. 9.3 al contractelor de servicii publice ce urmează să fie aprobate prin hotărâre a Guvernului, se va institui un sistem penalizator, după cum urmează: pentru o scădere a indicatorului călători-km cu un procent cuprins între 5% inclusiv şi 15% exclusiv, faţă de volumul total de călători-km realizat în cadrul obligaţia de serviciu public (O.S.P.) contractat, se va aplica o penalitate de 3% din valoarea totală a compensaţiei calculată conform reglementărilor în vigoare; pentru o scădere a indicatorului călători-km cu un procent cuprins între 15% inclusiv şi 30% inclusiv faţă de volumul total de călători-km realizat în cadrul O.S.P. contractate, se va aplica o penalitate de 6% din valoarea totală a compensaţiei calculată conform reglementărilor în vigoare; pentru o scădere a indicatorului călători-km cu un procent de peste 30% faţă de volumul total de călători-km realizat în cadrul O.S.P. contractate, înregistrat în anul calendaristic anterior pe durata de valabilitate a prezentului contract de servicii publice pentru transportul feroviar, se va aplica o penalitate egală cu procentul nerealizat din valoarea totală a compensaţiei calculat conform reglementărilor în vigoare.
"Începând cu data de 1 ianuarie 2020, nerealizarea veniturilor minime obligatorii de realizat prevăzute în prezentul contract de servicii publice/actele adiţionale la acesta va avea ca efect penalizarea operatorului prin diminuarea compensaţiei primite cu suma nerealizată din valoarea veniturilor minime obligatorii de realizat, separate pe rang de tren", se mai spune în document.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News