Data publicării:

Gușă: USL, de facto, nu mai există

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Cozmin Gușă
Cozmin Gușă

Analistul politic Cozmin Gușă spune că ultimele atacuri din cadrul Uniunii Social Liberale arată ”superficialitatea” aceste construcții care, de facto, nu mai există.

”De această dată, nu mai suntem în faţa unui război între persoane, ci suntem în faţa unor declaraţii, acţiuni, gesturi care marchează, în mod clar, artificialitatea construcţiei USL. Afirmaţii de genul 'preşedintele PC este subordonatul lui Victor Ponta', că 'relaţia în interiorul unei alianţe, respectiv ACD, PNL-PC, nu mai există de facto' înseamnă că, de jure, existent nu mai e decât un act artificial care nu are nicio semnificaţie în plan public. Dacă ar fi să parafrazez, suntem martorii cronicii unui deces anunţat de mult timp în interiorul USL care nu devine, în acest moment, factual, pentru că nu există soluţii nici de-o parte, nici de alta. Pe de o parte, interesul lui Ponta este să prolifereze cât mai mult posibil construcţia USL până când candidatul PNL se va fi erodat suficient de mult ca să fie aruncat afară ca o măsea stricată şi să fie înlocuit de un candidat al PSD-ului. Pe de altă parte, Antonescu, cu o garnitură de miniştri cointeresaţi la nivel personal în actul de guvernare şi care nu-i susţin acţiunile de preşedinte al PNL, trebuie să se mai prefacă că această relaţie există”, a declarat Gușă la Realitatea Tv.

Analistul punctează că electoratul USL și-a dorit ca alianța PNL-PSD să repare greșelile guvernării PDL, dar că, la aproape doi ani de guvernare, votanții Uniunii nu mai există.

”Concluzia simplă în acest moment este: nu ACD de facto nu mai există, USL de facto nu mai există. (...) Electoratul USL nu mai există de mult. Acesta a fost un electorat entuziast, care şi-ar fi dorit ca un USL cu rezultate să repare gafele guvernărilor lui Traian Băsescu. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, acel electorat s-a risipit, marea majoritate sunt nehotărâţi azi, restul s-au împărţit pe partide. Această guvernare artificială îşi arată acum limitele pentru că minciuna are picioare scurte”, a mai spus Gușă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel