Data publicării:
Gușă, scenarii teribile pentru șefii PNL, dacă va câștiga Cîțu. Marea capcană în care a căzut Rareș Bogdan
Cozmin Gușă a explicat în exclusivitate de ce și cum i s-a întins o ”mare capcană” lui Rareș Bogdan în ceea ce privește alegerile din Partidul Național Liberal.
Cozmin Gușă și Bogdan Chirieac, analist politic, au discutat astăzi în cadrul emisiunii ”Deferiți Mass-Media” de la DC News și DC News TV despre alegerile din PNL și ”capcana în care a căzut Rareș Bogdan”.
”Rareș Bogdan, deși nu îmi doresc, e prietenul meu, chiar dacă mă mai supăr din când în când pe el, mă supăr ca pe un prieten mai tânăr, probabil că nu va mai fi. I se va trage scaunul de sub picioare, în ceea ce privește funcția de prim-vicepreședinte”, a declarat Cozmin Gușă.
Ulterior, cei doi au făcut scenariul privind rezultatele alegerilor din PNL.
”Președinte al PNL iese Cîțu, iar prim-vicepreședinți sunt patru”, a spus Bogdan Chirieac, aprobat de Cozmin Gușă.
”Pentru Regiunea Moldova a fost ales Gheorghe Flutur, nu are contracandidat, Regiunea ”Regat”, după ce a fost puțin disciplinat, a fost ales Iulian Dumitrescu, nu are contracandidat decât dacă Motreanu vrea să contracandideze. Oricum Iulian Dumitrescu are popularitate mai mare. Pe Regiunea Oltenia este Virgil Popescu. În Transilvania, unde este asimilat Rareș Bogdan, sunt Rareș Bogdan, Raluca Turcan, Mircea Hava, Lucian Bode și Emil Boc. Deci sunt cinci pe loc și arbitru este Bolojan. Bolojan nu vrea, dar având organizația cea mai influentă și cu cel mai mare număr de votanți, el este arbitru. Bolojan trebuie să arbitreze un meci cu cinci pe loc. Aceasta este marea capcană în care a căzut Rareș, iar eu l-am avertizat și i-am spus că ăștia o să îi întindă o capcană și să nu mai fie atât de entuziast în a sprijini echipa Cîțu pentru că va avea o capcană și asta este capcana. (...) L-am botezat ”maurul lui Klaus”. Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece. Nu cred că i-ar face rău lui Rareș pentru că el oricum este incompatibil. El ca să devină compatibil ar trebui să se dea peste cap, să nu mai fie foarte ortodox”, a declarat Cozmin Gușă.
”Ar fi profund nedrept să nu fie Rareș Bogdan prim-vicepreședinte” a spus Bogdan Chirieac despre Rareș Bogdan, amintind rolul fundamental la ultimele alegeri, din 2019 și 2020.
VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News