Grupul PPE: UE rămâne singura formulă politică prin care drepturile politice ale indivizilor și comunităților sunt respectate
Decizia britanicilor de a părăsi proiectul european a avut reverberații majore, atât în rândul comunității politice de la Strasbourg și Bruxelles, cât și în rândul oamenilor obișnuiți.
Pentru prima dată de la înființarea Uniunii Europene, un val masiv de incertitudine s-a întins asupra continentului, iar populația pare din ce în ce mai sedusă de retorica populistă, demagogică și panicardă, agitată de politicieni iresponsabili sau lipsiți de scrupule.
În fața acestor perspective, Grupul Partidului Popular European (PPE), prin reprezentanții săi, afirmă că stabilitatea, progresul și consensul comunitar nu pot fi obținute decât printr-o reafirmare fără echivoc a fundamentelor democratice ale UE și o reformă de amploare a structurilor comunitare, de multe ori, încremenite în proiecte fără relevanță pentru cetățeni.
Reprezentanții Grupului spun că este nevoie ca oamenii să știe acum, mai mult ca niciodată, că democrația rămâne singura soluție politică funcțională, iar UE singura formulă politică prin care drepturile politice ale indivizilor și comunităților sunt respectate, după cum s-a putut vedea din exemplul Marii Britanii. Britanicii au votat să iasă din Uniunea Europeană și chiar dacă multora dintre noi nu le place acest lucru, decizia lor trebuie respectată, la fel cum trebuie respectată și decizia celor care au dorit să rămână, susțin reprezentanții Grupului.
Pe de altă parte, amânarea datei de 29 martie pentru ieșirea planificată a Marii Britanii din UE nu are rolul de a clarifica lucrurile, ci doar de a le face și mai tulburi, mai ales în condițiile în care parlamentarii britanici nu au anunțat concret care sunt intențiile lor după această nouă amânare. Potrivit președintelui PPE, Manfred Weber, nu poate exista o discuție constructivă pe marginea Brexit, cât timp partea britanică rămâne divizită.
Oarecum independent de rezultatul acestor negocieri, Grupul PPE a anunțat că se va implica decisiv pentru ca incertitudinea de la nivelul UE să dispară printr-o tranziție cât mai ușoară spre o comunitate din care Marea Britanie nu mai face parte, iar extinderea proiectului european să continue. Votul britanicilor nu a lăsat loc de îndoieli, iar instituțiile europene trebuie să respecte dorința oamenilor și să nu încerce o tergiversare a procedurilor, care nu ar face decât să sporească neîncrederea și scepticismul. Pe de altă parte însă, membrii Grupului PPE spun că decizia britanicilor de a părăsi UE necesită și o analiză mai profundă, în primul rând la nivelul Grupului, o analiză care să lămurească dacă dincolo de agitația populistă nu există în rândul populației o nemulțumire reală privind funcționarea UE. În opinia PPE, soluția la această problemă este reforma structurală a instituțiilor și procedurilor comunitare.
Brexitul trebuie să fie momentul de restart al Uniunii Europene, iar liderii PPE au datoria să asculte cetățenii, să afle care sunt nevoile și aspirațiile lor și să le arate că sunt hotărăți să țină Europa unită și să le garanteze stabilitate. Potrivit popularilor europeni, Uniunea Europeană va deveni mult mai puternică, dacă va reuși să depășească scepticismul și să se angajeze ferm pe o traiectorie care să genereze armonie socială.
Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European, cu 215 membri din 27 de state membre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News