Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Grupul chinez Fosun se pregăteşte să preia controlul la tour-operatorul britanic Thomas Cook

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Grupul chinez Fosun Tourism Group, după ce a preluat Club Med în 2015, poartă discuţii pentru a participa la o injecţie de capital de 750 milioane de lire sterline (835 de milioane de euro) la Thomas Cook, ceea ce i-ar permite să preia controlul la tour-operatorul britanic, care trece în prezent printr-o perioadă dificilă, informează AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

Thomas Cook, cel mai vechi tour-operator britanic, a informat vineri că poartă "discuţii avansate" privind o recapitalizare cu băncile şi principalul său acţionar, grupul Fosun, cotat la bursa de la Hong Kong.

Potrivit termenilor unui acord, Thomas Cook va primi 750 milioane lire sterline (835 milioane euro) în numerar, în schimb Fosun va prelua o majoritate de control la activităţile centrale ale tour-operatorului britanic, precum şi o minoritate semnificativă la compania aeriană a Thomas Cook.

Înfiinţat în urmă cu 178 de ani, Thomas Cook trece în prezent prin dificultăţi financiare, din cauza diminuării cererii pentru pachetele sale turistice şi a unui grad de îndatorare ridicat. Situaţia s-a agravat anul trecut din cauza unei veri 2018 deosebit de călduroase în Europa, care a afectat rezervările. 

"După ce a evaluat un larg evantai de opţiuni pentru a ne reduce datoria şi a ne pune finanţele pe o fundaţie mai solidă, Consiliul de Administraţie a decis să pună la punct un plan de recapitalizare....această propunere este o soluţie pragmatică şi responsabilă", a spus directorul general de la Thomas Cook, Peter Fankhauser.

În condiţiile în care este deja cel mai mare acţionar la Thomas Cook, cu o participaţie de aproximativ 17% din capital, conglomeratul chinez Fosun va deveni după recapitalizare un actor important în sectorul turistic din Europa, în condiţiile în care deţine deja tour-operatorul Club Med. De asemenea, în luna decembrie a anului trecut, grupul chinez a semnat un parteneriat industrial cu firma franceză Compagnie des Alpes, lider mondial în exploatarea domeniilor skiabile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel