Data publicării:

Grupare de cămătari, destructurată de DIICOT. 8 persoane au fost trimise în judecată

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine de Sang Hyun Cho de la Pixabay
Imagine de Sang Hyun Cho de la Pixabay

Procurorii DIICOT au destructurat o grupare infracțională al cărei scop a fost obținerea unor venituri ilicite din săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.

Alegeri prezidentiale 2024

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 8 de inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, trafic de persoane, proxenetism, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, se arată într-un comunicat de presă.

Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că, începând cu luna noiembrie 2016, inculpații au inițiat și constituit un grup infracțional organizat al cărui scop a fost obținerea unor venituri ilicite din săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.

Membrii acestei grupări acționau concertat în scopul obținerii de profituri ilicite, prin împrumutarea unor sume de bani către diferite persoane, percepând o dobândă de 20% lunar.

În cazul în care persoanele vătămate întârziau să plătească sau din alte motive nu aveau posibilitatea să achite dobânzile datorate la data stabilită, membrii grupării recurgeau la amenințări și șantaj pentru a le recupera și percepeau, pe lângă dobândă, alte sume în plus (”întârzieri/penalizări”), sume care erau calculate în procente sau sume fixe pentru fiecare zi de întârziere a plății dobânzii.

O parte dintre suspecți au obligat o persoană să se prostitueze în Pitești 


De asemenea, în perioada octombrie – decembrie 2020, o parte dintre suspecți au constrâns o persoană vătămată, prin acte de violență fizică și amenințare, să practice prostituția într-o locație situată pe raza municipiului Pitești, beneficiind în totalitate de sumele de bani obținute de către aceasta.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Dolj.

În cadrul audierilor, persoanele vătămate au beneficiat de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, mai arată comunicatul DIICOT. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel