Data publicării:

Grevă generală în Grecia, după ce guvernul a închis posturile publice de radio și TV

Autor: Colaborator Extern, colaborator_extern | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Grevă generală în Grecia împotriva închiderii radiodifuziunii elene
Grevă generală în Grecia împotriva închiderii radiodifuziunii elene

În semn de protest faţă de închiderea radioteleviziunii publice ERT, activitatea în Grecia a încetat joi dimineaţă, după un apel de grevă generală lansat de sindicatele din ţară în sectoarele public şi privat.

Autor: Andra Imbrea

Jurnaliştii din audiovizual se află în grevă şi niciun buletin de ştiri nu va fi difuzat. În ceea ce priveşte presa scrisă, ziarele au apărut în această dimineaţă, însă maine nu vor apărea, din cauza unei greve de 24 de ore a jurnaliştilor.

În semn de solidaritate, principalele organizaţii sindicale din Grecia - GSEE (sectorul privat) şi ADEDY (sectorul public) au lansat un apel la o grevă generală. Astfel, transportul va fi perturbat, iar spitalele din Grecia vor activa doar cu personalul de urgenţă. De asemenea, controlorii de trafic aerian au anunţat încetarea lucrului între orele orele 15.00-17.00.

Guvernul elen şi-a argumentat decizia prin faptul că suportă cheltuieli prea mari pentru întreţinerea companiei publice de presă, iar emisiunile aveau o audienţă mică. Peste 2.600 de angajaţi vor rămâne fără un loc de muncă.

Premierul Antonis Samaras este singurul din cadrul coaliţiei guvernamentale ce susţine închiderea ratioteleviziunii elene. Miercuri seara acesta a apărat decizia, calificând ERT drept "un focar de opacitate şi risipă". "ERT-ul privilegiilor s-a prăbuşit (...). Nu închidem televiziunea publică. Un nou post va fi creat foarte curând", a spus el.

Gestul a fost condamnat de către organizaţiile  profesionale din domeniul mass-media din întreaga Europa. Comisia Europeană (CE) a anunţat, că a luat notă de această decizie a autorităţilor grece de a închide ERT, subliniind totodată asupra "locului esenţial în democraţia europeană" a televiziunii publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel