Data actualizării:
Data publicării:

Greșeala făcută de autorități. Profesorul Astărăstoae: Nu a făcut nimeni în lume. Țara a ajuns în nevroză

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Profesorul Vasile Astărăstoae susține că autoritățile din România au făcut o greșeală pe care nu a mai făcut-o niciun alt stat din lume. 

Profesorul Vasile Astărăstoae a intervenit în această seară în direct la România TV unde a vorbit despre pandemia de coronavirus și greșeala pe care au făcut-o autoritățile din România. 

”După cum observați, țara asta a ajuns în nevroză, toți sunt nevrotici, inclusiv eu, prin măsurile care se iau, fără să se gândească la repercusiunile ce pot să apară. Sănătatea este bunăstarea fizică, psihică, economică, culturală și religioasă. Nu este definiția mea, ci este definiția OMS. Atunci când iei o măsură, trebuie să apreciezi, să faci un raport cost-eficiență. Carantina și izolarea nu au tratat niciodată o boală, nu au oprit o epidemie. Carantina are rolul pe scurtă durată ca autoritățile să facă planuri pandemice și post pandemice. La această pandemie, a șasea pe care am prins-o în viața mea, la început era justificată panica ce s-a creat. Nu se știa nimic și s-au luat măsurile care s-au luat și cum s-au luat peste tot. Dar acum, la șapte luni, nu știm mare lucru în continuare despre virus, dar știm că nu este atât de grav precum s-a speculat. Noi am făcut un lucru pe care nu l-a făcut nimeni în lume. Am împărțit spitalele în Covid și non-Covid. Numai spitalele Covid sunt aglomerate. În toată lumea, toate spitalele contribuie la combaterea pandemiei. În fiecare spital există o linie Covid și una non-Covid. (...) Mor 60 de persoane pe zi. Știți câte persoane au murit anul trecut, când nu era Covid-ul, în fiecare zi? 860 de persoane. Dacă luați mortalitatea pe primele 9 luni de zile o să vedeți că mortalitatea generală a crescut cu 0,6%, față de 2019 și este echivalentă cu cea din 2018 când am avut acea epidemie de gripă”, a declarat profesorul Vasile Astărăstoae.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel