Data publicării:

GRECIA, REZULTATE OFICIALE PARȚIALE ALEGERI. SYRIZA: 36,13%. NOUA DEMOCRAȚIE: 27,81%

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Stânga radicală a câştigat alegerile din Grecia. Potrivit rezultatelor oficiale parţiale, formaţiunea de extremă-stânga Syriza a obţinut 36,13% din voturi, iar dreapta moderată 28,06 de procente.

Rezultatele după numărarea a 99,8% din voturi arată că Syriza are la 36,34%, iar Noua Democraţie, 27,81%. Pe locul trei se află Zorii Aurii cu 6,28%.

Chiar dacă alegerile au fost câștigate de stânga radicală, Grecia nu va ieşi din zona euro, spune fostul ministru de Externe al României, Adrian Cioroianu. În opinia sa, liderul stângii radicale, Alexis Tsipras, a adoptat în ultima perioadă o atitudine mai moderată în ceea ce priveşte relaţia economică a Greciei cu organismele internaţionale.

„Nu cred că Grecia va ieşi din zona euro. Domnul Tsipras, în ultimele luni, în plină campanie, el însuşi a mai moderat discursul. Sigur, voinţa poporului este sfântă. 70 la sută au fost la vot, înseamnă că 7 milioane de greci au votat preponderent pentru partidul de stânga, populist. Acest popor, care în antichitate a inventat democraţia, nu este nici el imun la sirenele populismului, din păcate. Din punctul meu de vedere, dl Alexis Tsipras este un populist pe care probabil îl vom vedea în următorii ani negând o serie de promisiuni pe care le-a făcut", a spus Adrian Cioroianu, conform Digi 24.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel