Data publicării:
Grecia, MODELUL european în lupta contra COVID-19. Cele mai puţine decese înregistrate - care este SECRETUL
Grecia a devenit cu siguranţă un model în ceea ce priveşte lupta contra COVID-19 în Europa, fiind ţara cu cele mai puţine decese din cauza acestui virus. Care este secretul lor?
Grupul de acţiune al Franţei, numit "The Bridge", a declarat Grecia ca fiind ţara europeană care a reacţionat cel mai bine în faţa crizei de sănătate, lăudând măsurile rapide, încă dinainte ca ţara să atingă cifra de 100 de infectări.
"Contrastul dintre Grecia, care a suspendat evenimentele publice şi a închis şcolile încă dinainte să atingă 100 de cazuri, şi Spania, care a luat aceste decizii mult mai târziu, este evident", au afirmat francezii.
Acţiunile rapide - cheia succesului
"Au fost mai multe realităţi şi slăbiciuni de care eram conştienţi. Dinainte să confirmăm primul caz, deja izolam oamenii. Zborurile care veneau din China erau intens monitorizate, iar mai târziu am trecut la carantinarea tuturor celor care veneau din zone afectate", a declarat directorul Institutului Pasteur, dr. Andreas Mentis, pentru southeusummit.com.
De la începutul pandemiei, Grecia şi-a dublat numărul de locuri la ATI, însă încă lucrează la creşterea numărului de teste, care au rămas limitate doar la spitale. Cu toate astea, rata mică a mortalităţii arată că Grecia a avut succes în lupta contra COVID-19.
De la bun început, autorităţile au cerut închiderea completă a ţării, în ciuda riscului economic, care ar fi stricat toate rezultatele obţinute în ultimii ani. A fost, însă, alegerea corectă. Pe 4 martie, cu mult înainte de alte state din Europa, Grecia a închis şcolile, barurile, magazinele muzeele şi siturile arheologice. Greciei i-a luat 13 zile să ia aceste măsuri, de la primul caz confirmat. Italia a făcut acelaşi lucru la abia 33 de zile de la primul caz confirmat, iar în cazul Spaniei a durat 43 de zile.
Impactul economic, major
Impactul economic este unul major, mai ales că Grecia este o ţară care se bazează pe turism. Starea de urgenţă va dura cel puţin până la jumătatea lunii mai, urmând ca restricţiile să fie ridicate gradual.
"Dacă trecem peste asta, dacă vom arăta că putem să rezistăm, restul va veni de la sine. Cu cât ieşi mai repede dintr-o astfel de criză, cu riscul unor pierderi economice pe termen scurt, cu atât vei câştiga mai mult pe termen lung!", a declarat şi Alex Patelis, consilier pe probleme economice al premierului Kyriakos Mitsotakis.
Grecia a anunţat că va cheltui până la 20 de miliarde de euro din bugetul propriu, şi alte 10 din fonduri europene, pentru a relansa economia şi pentru a susţine companiile.
"La finalul crizei, cu siguranţă ne vom uita la lucrătorii din magazine complet diferit. Ne va păsa dacă cei care merg pe bicicletă poartă cască. Vom spune bună dimineaţa celor care ne ridică gunoiul. Aceşti oameni nu vor mai fi invizibili", a declarat şi prim-ministrul Greciei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News