Data actualizării:
Data publicării:

Grecia continuă lupta cu incendiile de pădure. Localnicii sunt nemulțumiți de situația care se repetă anual

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: IGSU
FOTO: IGSU

Pompierii aflați în Grecia continuă lupta cu incendiile de pădure și de vegetație, pentru a șasea zi la rând. Nemulțumirea localnicilor  a atins cote greu de acceptat.

Pompierii se află în a șasea zi consecutivă de luptă împotriva incendiilor de pădure și vegetație din Grecia, iar această situație, a doua în numai o lună, a dus la o accentuare a stării de nemulțumire în rândul localnicilor, transmite AFP, scrie Agerpres.

Astfel, la porţile Atenei, flăcările devastatoare intensificate de temperaturile ridicate şi de vânturile puternice continuă să avanseze la poalele Muntelui Parnas, unde se află cea mai mare pădure din apropierea capitalei.

”Cele mai mari fronturi de incendiu sunt (pe muntele) Parnas, unde importante forţe de pompieri încearcă să le aducă sub control”, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor Yannis Artopoios.

Flăcările ameninţă de două zile un parc naţional care găzduieşte numeroase specii de păsări, brazi Kefalonia, pini de Alep şi stejari, potrivit pompierilor.

Aproximativ 260 de pompieri şi zece aeronave pentru stingerea incendiilor luptă cu flăcările în această regiune, la aproximativ 20 de kilometri nord de capitală. Incendiile au condus la evacuări în zonele rezidenţiale.

În satul Aghia Paraskevi, la poalele Muntelui Parnas, aerul era joi impregnat cu un puternic miros de ars, iar străzile erau goale. Pe alocuri, carcase de maşini şi copaci carbonizaţi stau mărturie ale ravagiilor lăsate în urmă de flăcările care au mistuit grădini şi alei. Localnicii, care primiseră ordin de evacuare, au revenit la faţa locului pentru a vedea pagubele şi s-au oferit să ajute.

Furie și amărăciune pentru localnici

Potrivit sursei menționate, mulţi îşi exprimă furia şi amărăciunea în condiţiile în care incendiile majore devastează Grecia pentru a doua oară într-o lună, după cele din insulele Rodos, Corfu şi Evia şi din regiunea Atenei, la sfârşitul lunii iulie.

Printre ei, Nikos Lazarou, un mecanic de 32 de ani, vorbeşte despre ”furia” lui. Incendiile ”se repetă în fiecare an, autorităţile ar trebui să ia măsuri, şi oamenii la fel”, a declarat bărbatul care locuieşte în Germania.

”Statul trebuie să înăsprească sancţiunile (în caz de incendiu provocat), asta nu poate continua, toată ţara a ars”, a declarat la rândul său Nikos Xagoraris, viceprimarul localităţii învecinate Acharnes, la postul public ERT, înainte de a izbucni în lacrimi.

La rândul său, ministrul Protecţiei Civile, Vassilis Kikilias, i-a acuzat pe piromani că au declanşat incendii ”punând în pericol păduri, proprietăţi şi mai ales vieţi umane”.

Citește și: Arde lângă Alexandroupolis, Grecia. Pompierii români intervin

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel