Data publicării:
Grecia așteaptă să fie vizitată de ”două Românii” de turiști! Număr uriaș de vizitatori
Grecia este pe cale să înregistreze noi recorduri în ceea ce privește numărul de turiști sosiți în 2024 și în anii ce urmează, atrăgând vizitatori din piețe noi și consolidându-și poziția ca destinație globală.
Analizele interne și externe, citate de publicația Ekathimerini, atrag atenția asupra turismului excesiv, evidențiind necesitatea unor proiecte de infrastructură finanțate din fonduri europene, importanța investițiilor ecologice și necesitatea îmbunătățirii competențelor angajaților din sector, scrie Agerpres.
Potrivit analizei Fitch Solutions, se anticipează că turismul în Grecia va continua să înregistreze creșteri record pe termen mediu, cu un număr de sosiri ajungând la 40 de milioane, țara devenind una dintre cele mai atrăgătoare destinații turistice la nivel mondial.
Creștere uriașă a turismului
Fitch prognozează pentru acest an o nouă creștere a turismului, după redresarea completă din 2023, în urma pandemiei. Sosirile ar urma să înregistreze o creștere de 5,3% în acest an, ajungând la 34,5 milioane, reprezentând 104,4% față de nivelul din 2019 (31,3 milioane), și comparativ cu 32,7 milioane înregistrate în 2023.
Până în 2028, Fitch Solutions estimează că trendul ascendent va continua, sprijinit de vizitatorii din piețe noi, dar și din cele tradiționale. Până în 2028, se așteaptă să ajungă la 39,3 milioane de turiști, cu o creștere medie anuală de 3,7%.
Cu toate acestea, Fitch Solutions avertizează cu privire la turismul excesiv și la riscul de suprasolicitare a capacității țării de a furniza servicii turistice, pe fondul creșterii numărului de vizitatori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News