Grav accident de circulaţie pe DN1. Un om a murit, altul este în stare gravă
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Fotografie de la Artyom Kulakov, Pexels
Fotografie de la Artyom Kulakov, Pexels
Echipajele de intervenţie au fost solicitate la un accident care a avut loc pe DN 1. 

Un bărbat de 41 de ani a murit, joi seara, în urma unui accident de circulaţie produs în zona municipiului Braşov, o a doua persoană implicată fiind transportată în stare gravă la spital.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, autoturismele conduse de cei doi bărbaţi au intrat în coliziune pe DN1, în zona cunoscută sub numele de Dâmbu Morii.

Ambii şoferi erau inconştienţi la sosirea echipajelor de salvatori, unul fiind încarcerat, precizează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov.

Dintre cele două victime, doar una, care a intrat în stop cardio-respirator, a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical al SMURD sosit la faţa locului, fiind transportată la spital. Pentru cel de-al doilea şofer, un bărbat de 41 de ani, care a fost descarcerat de pompierii militari, nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul acestuia, scrie Agerpres. 

O porţiune din DN2, cunoscută pentru accidentele rutiere grave, în plină schimbare. Se montează separatoare de drum

Porţiunea de drum din DN2 dintre localităţile Orbeni, Răcăciuni şi Cleja, unde au avut loc multe accidente rutiere grave, este în proces de echipare pentru creşterea siguranţei rutiere. 

Prefectul judeţului Bacău, Lucian Gabriel Bogdănel, a anunţat, marţi, că a început montarea de separatoare de sens pe DN2 (drumul european E85), pe sectorul dintre localităţile Orbeni, Răcăciuni şi Cleja.

În ultimii ani, pe acest sector s-au produs numeroase accidente rutiere soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.

"Vor fi amplasaţi aproximativ doi kilometri de astfel de echipamente de siguranţă rutieră, înainte şi după comuna Răcăciuni, în două puncte negre în care - din evidenţele Poliţiei Rutiere - numai în 2022 s-au înregistrat două accidente soldate cu decesul a cinci persoane, rănirea gravă a altor trei, precum şi rănirea uşoară a altor două. Cauza accidentelor a fost pătrunderea pe contrasens a vehiculelor şi impactul frontal la viteze mari", a declarat prefectul Lucian Gabriel Bogdănel, citat de Agerpres.

Separatoare de sens şi în localitatea Nicolae Bălcescu



Acesta a adăugat că şi în localitatea Nicolae Bălcescu, pe sectorul de drum european, vor fi amplasate separatoare de sens.

"Nu ne vom opri aici - conducerea DRDP Iaşi şi-a luat angajamentul ca într-un alt sector sensibil de pe E85, în dreptul comunei Nicolae Bălcescu, să fie instalate parapete prefabricate din beton tip 'New Jersey', concomitent cu refacerea a opt treceri de pietoni prin amplasarea de covoraşe antiderapante şi trasarea de marcaje rutiere preformate cu proiecţia pe orizontală a indicaţiei 'Presemnalizare trecere pietoni'", a precizat Lucian Gabriel Bogdănel.

El a subliniat că prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă va fi finanţată, tot în zona comunei Nicolae Bălcescu, realizarea unui pasaj pietonal subteran care va subtraversa E85.

"Eforturile pe care le facem sunt insuficiente dacă nu sunt dublate de o conduită prudentă din partea şoferilor care tranzitează E85: oricâte sisteme de siguranţă am monta, ele nu pot înlocui precauţia la volan şi condusul responsabil, cu respectarea normelor rutiere în vigoare precum şi a celorlalţi participanţi la trafic", a declarat prefectul Lucian Gabriel Bogdănel.

Cel mai grav accident pe DN2, în zona unde acum s-au montat separatoare de sens la Răcăciuni, s-a produs pe 25 iulie 2021. Atunci, şapte persoane au murit şi cinci au fost rănite în urma coliziunii între un autoturism şi un microbuz.

Pe 13 aprilie 2022, între Răcăciuni şi Cleja s-a produs un alt accident rutier soldat cu trei persoane decedate şi alte trei persoane rănite. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel