Data publicării:

Google va construi un computer cuantic funcțional care va simula natura

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Google dorește să construiască un computer cuantic care să fie și util până la finalul deceniului.

Conform The Verge, obiectivul companiei americane este realizarea unui „computer cuantic util și fără erori” până la finalul deceniului în curs, a transmis Google într-o postare pe bloc. Compania motor de căutare speră că tehnologia va rezolva mai multe probleme importante cum ar fi hrănirea populației globale și schimbările climatice, mergând până la dezvoltarea de noi tratamente și medicamente.

Pentru a dezvolta tehnologia cuantică, Google a dezvăluit un nou campus „Quantum AI” în Santa Barbara, California, cu un nou centru de date cuantice, laboratoare de cercetare hardware și fabrici de producție a cipurilor de procesare cuantice. Miliarde de dolari vor fi cheltuiți pentru această tehnologie în următorii zece ani.

Obiectivul a venit la un an și jumătate după ce Google a atins supremația cuantică

 

Ținta a fost anunțată la recenta conferință Google I/O și vine la un an și jumătate după ce compania a spus că a ajuns la supremația cuantică. Această realizare înseamnă că un computer cuantic a reușit un calcul imposibil pentru un computer clasic. Google este de părere că în doar 200 de secunde, computerul său cuantic a calculat ce i-ar fi luat unui supercomputer clasic cam 10.000 de ani.

Compania are la rândul său competiție, iar terții neagă unele reușite ale Google. IBM a spus la acele vremuri că în loc de 10.000 de ani, un supercomputer ar fi reușit calculul în două zile și jumătate sau poate chiar mai puțin.

La ce ar fi bun acest tip de computer extrem de performant?

 

Google susține că puterea de procesare suplimentară a computerelor cuantice ar fi folositoare la simularea moleculelor, deci a naturii, într-un mod extrem de apropiat de realitate. În acest fel, am putea crea baterii mai performante, îngrășământ mai prietenos cu mediul sau medicamente mai specifice, fiindcă computerul cuantic ar face simulări înainte de cercetările din lumea reală ale companiilor. Un alt domeniu care ar beneficia de ajutorul puterii de procesare ar fi inteligența artificială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel