Google Doodle, 6 aprilie 2021: Purtați mască. Salvați vieți
Google și-a întâmpinat utilizatorii cu un Doodle special marți, 6 aprilie 2021.
Literele care formează cuvântul Google erau reprezentante cu măști și erau distanțate pentru a arăta cum trebuie să acționăm și noi pentru a ne proteja de coronavirus. Mai exact, mesajul este simplu: ”Purtați mască. Salvați vieți. Spălați-vă pe mâini. Păstrați o distanță sigură”.
Protejați-vă atât pe dumneavoastră, cât și pe ceilalți, informându-vă și luând măsurile necesare
Urmați sfaturile autorităților locale din domeniul sănătății. Pentru a preveni răspândirea bolii infecțioase COVID-19: spălați-vă des pe mâini; folosiți săpun și apă sau dezinfectant de mâini pe bază de alcool; păstrați o distanță de siguranță între dvs. și persoanele care tușesc sau strănută; purtați mască atunci când nu este posibilă distanțarea fizică; nu vă atingeți ochii, nasul sau gura; când tușiți sau strănutați, acoperiți-vă nasul și gura cu pliul cotului sau cu un șervețel; stați acasă dacă nu vă simțiți bine; dacă aveți febră, tușiți și aveți dificultăți de respirație, consultați un medic.
Dacă sunați în avans la furnizorul de servicii medicale, acesta vă poate direcționa rapid către instituția medicală potrivită. Astfel, vă protejați și preveniți răspândirea virusurilor și a altor infecții.
Măștile
Masca poate ajuta la prevenirea răspândirii virusului de la persoana care o poartă către alte persoane. Nu este suficient să purtați masca pentru a vă proteja împotriva COVID-19. Combinați cu distanțarea fizică și igiena mâinilor. Urmați instrucțiunile autorităților locale din domeniul sănătății.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News