Data publicării:

Google celebrează naşterea lui Brâncuşi, printr-un logo special. În jurul Ateneului se va forma un cerc uman cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la naşterea artistului

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
brancusi
brancusi

Google şi-a modificat, sâmbătă, logoul pentru a celebra 135 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, noul logo fiind alcătuit din lucrări realizate de celebrul sculptor, printre care "Domnişoara Pogany" şi "Sărutul".

Logoul Google cuprinde şapte lucrări realizate de Constantin Brâncuşi. Astfel, alături de "Domnişoara Pogany" şi "Sărutul", logoul prin care Google îl celebrează pe sculptorul român cuprinde şi imagini ale lucrărilor: "Muza adormită în bronz", "Pasăre în spaţiu", "Nou-născut", "Prometeu" şi "Leda".

Constantin Brâncuşi va fi sărbătorit şi la Bucureşti. Un cerc uman în memoria lui Constantin Brâncuşi, care va reuni circa 300 de participanţi, printre care Victor Ponta şi Varujan Vosganian, va fi format, sâmbătă, în jurul Ateneului Român, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la naşterea artistului, informează Mediafax. Evenimentul - iniţiat de Laurian Stănchescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România - se va desfăşura între orele 12.00 - 14.00.

Constantin Brâncuşi (născut pe 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, judeţul Gorj - decedat pe 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii majore la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa formei şi utilizarea sensibilă a materialelor. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea şi importanţa acordată luminii şi spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuşi. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel