Data publicării:

Google, amendat cu 102 milioane de euro pentru abuz de poziţie dominantă

Autor: Doinița Manic | Categorie: Tehnologie
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

Gigantul Google a fost amendat cu 102 milioane de euro pentru abuz de poziţie dominantă.

Autoritatea de Reglementare a Concurenţei din Italia a anunţat joi că a amendat gigantul american Google cu 102 milioane de euro pentru abuz de poziţie dominantă în cazul sistemului său de operare Android şi a aplicaţiei Google Play, transmite Agerpres, citând Reuters.

"Prin Android şi aplicaţia Google Play, Google are o poziţie dominantă, care-i permite să controleze modul în care dezvoltatorii de aplicaţii ajung la utilizatorii finali.", apreciază instituţia, care atrage atenţia că aproape trei sferturi dintre italienii care folosesc smartphone-uri au sistemul de operare Android.

Aplicație pentru vehicule electrice, interzisă de Google



Autoritatea italiană a informat că Google nu a permis JuicePass, o aplicaţie a Enel X pentru servicii dedicate vehiculelor electrice, să opereze pe Android Auto - care permite folosirea aplicaţiilor în timpul conducerii autovehiculului, limitând astfel în mod incorect utilizarea sa şi favorizând Google Maps.

Google nu a permis de doi ani aplicaţia pe Android Auto, ceea ce ar putea compromite capacitatea Enel X de a-şi forma o bază de utilizatori, susţin autorităţile de la Roma.

"Comportamentul contestat al Google poate influenţa dezvoltarea electromobilităţii într-o fază crucială, cu posibile efecte negative în extinderea folosirii vehiculelor electrice", apreciază Autoritatea de Reglementare a Concurenţei.

Enel X este divizia "e-solutions" a companiei italiene de utilităţi Enel, iar aplicaţia Juice Pass permite utilizatorilor să găsească pe hărţi staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi să vadă detalii privind aceste staţii. Pe lângă amenda de 102 milioane de euro, Google va trebui să facă aplicaţia JuicePass disponibilă pe Android Auto. Reprezentanţii Google nu au fost imediat disponibili pentru comentarii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel