"În meciul dintre Palada și Goțiu nu țin cu nimeni. Mirel Palada mi se pare un tip neprizabil, adică nu vreau să am de-a face cu el dinainte de a se întâmpla episodul acesta cu Mihai Goțiu din multe motive pe care nu mai stau acum să le detaliez. Este de ocolit. Nu am ce să vorbesc cu domnul Palada. Nici măcar 'bună ziua' nu îi dau, presupunând că ne-am întâlni vreodată. În legătură cu domnul Goțiu, dânsul este, din punctul meu de vedere, un personaj ridicol. Ca orice personaj ridicol, are și momentele lui carismatice. Are momente când poate fi chiar simpatic, involuntar, dar poate fi simpatic. Nimic din ce a făcut nu este dramatic, teribil sau sobru.
Acum, referitor strict la speță, după părerea mea, cine va fi ieși cel mai prost este Mihai Goțiu. Pentru că el zice că a fost bătut, dar te uiți și nu se vede nimic. Ca să fie ridicolul complet, s-a dus și la IML să-i dea certificat medico-legal, iar cei de acolo nu au avut ce să scrie. Că are o vânătaie la gleznă? Pe bune? Fiul meu are mai multe vânătăi, de la locurile de joacă, unde se dă în topogane decât Mihai Goțiu după ce l-a bătut Palada. Ridicol! Absolut ridicol! Despre ce vorbim? Despre nimic.
Pe termen lung, domnul Goțiu pierde. Statul de drept nu are ce să îi facă lui Palada dintr-un motiv foarte simplu. Nu a pățit Goțiu nimic. Nu există dosar penal decât după multe zile de spitalizare. Asta este legea în România. Probabil va lua o amendă pentru tulburarea liniștii și ordinii publice", a zis Mircea Badea la emisiunea "În gura presei".
[citeste si]
"Mihai Goțiu a gestionat prost situația post-incident, iar lumea îl va percepe în timp ca pe un papă-lapte. În schimb, domnul Palada va fi perceput de foarte mulți ca un tip "care nu a mai suportat să îl facă ăla nesimțit". Eu nu spun că aceste percepții sunt corecte sau nu. Evident că nu este bine să ne batem prin studiourile de televiziune. (...) Palada este un tip ridicol și care nu are momente când este simpatic. Goțiu este ridicol, dar are momente când este simpatic. Nu e bine cum a procedat Palada. Nu va suferi consecințe teribile", a mai spus realizatorul TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor