"Se trezește câte o persoană să spună că primesc totul pe gratis. Da, sunt momente când mai primesc și eu pe gratis sau primesc reduceri. Și eu cred că merit asta pentru că sunt în showbiz de 20 de ani iar de-a lungul timpului, am oferit și eu mult timp din viața mea. Eu sunt de fel foarte generoasă, am oferit pentru că mi s-a cerut ajutorul, pentru că oamenii care mi-au cerut ajutorul îmi erau dragi, unii erau la început de drum pentru și nu își permiteau să plească. Am oferit pentru cauze nobile dar mi s-a mai luat și cu japca, am fost fraierită de foarte multe ori. Am zis că la un moment dat o sa vină vremea să primesc și eu.
"Am fost fraierită"
Aveam o perioadă în care nu aveam bani, dar cu toate astea mergeam gratis sa prezint evenimente sau pe bani foarte puțini pentru că voiam să ajut. Îmi amintesc că am fost sunată de o tipă să prezint un bal al bobocilor. M-am dus și am prezentat, iar la puțin timp am aflat că domnișoara respectivă și-a luat de trei ori suma pe care am primit-o eu . Deci mi-am luat și eu țepe, țepe mari, unele de la companii de renume. Eram prea bună, mi-a fost jenă de obrăznicia lor și lăsam de la mine”, a povestit Gina Pistol pe Instragram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii
- Cei mai mari adversari ai PSD-PNL au fost ei înșiși. Prof. Teodorescu: Doar succesul le va astupa asperitățile