Data publicării:

Gigi Becali, impresionat de un jucător de la FCSB: Din toată Europa, nu-i poate lua nimeni locul

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp

Gigi Becali a continuat să-l laude pe unul dintre jucătorii săi, Ionuț Panțîru.

Finanțatorul FCSB este impresionat de fundașul stânga al echipei sale, Ionuț Panțîru, nr. 3 de joc, pe care-l consideră cel mai bun din Europa. Finanțatorul roș-albaștrilor susține că nu l-ar înlocui nici cu Jordi Alba.

Singurul pe care Becali îl consideră mai bun decât Panțîru, în acest moment, este Marcelo, fundașul stânga al celor de la Real Madrid, pentru care finanțatorul FCSB are o slăbiciune.

"Panțîru este unul dintre cei mai mari fundași stânga din Europa. Joacă ca ceasul. Lui Panțîru, din toată Europa, nu-i poate lua nimeni locul. Și pe Jordi Alba, și pe Mordi Alba dacă mi-i dai, eu îl țin pe Panțîru. Poate ăla, de la Real Madrid, Marcelo, care-mi place mie... în rest, aleg Panțîru. Nu mai găsești ca Roberto Carlos, nu cred că o să mai fie. Eu zic de fundași stânga activi. Nu mint. Dacă pui toți fundașii stânga din Europa, eu îl aleg pe Panțîru", a spus Becali la Pro X.

Panțîru a ajuns la FCSB în vara acestui an, pentru 200.000 de euro, de la Poli Iași, și a reușit să se impună lejer în primul 11 al echipei pregătite de Bogdan Vintilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel