Data actualizării:
Data publicării:

Gigi Becali, despre cazul ÎPS Teodosie: Doar îi arată pisica. Degeaba faceți atâta tam-tam

Autor: Doinița Manic | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Gigi Becali spune că îl susține pe Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, va fi judecat astăzi de Sfântul Sinod pentru "tulburarea păcii din viața Bisericii" și "răzvrătire". Gigi Becali spune că îl susține și se declară încrezător că acesta nu va fi caterisit.

VEZI ȘI: Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, la judecata Sfântului Sinod al BOR, pentru rebeliune

"Eu am venit la liturghie, mă. Eu ce treabă am? Normal că îl susțin, dar cu ce pot să îl susțin eu? Ce situație? Doar îi arată pisica și gata, atât. Ce măsuri? Este episcop și cu asta basta. Păi, ce? A făcut ceva? Nu ai cum. Păi ce a făcut? Doar îi arată pisica așa puțin, uite că am pus pe ordinea de zi. Și chiar de ar fi să pună la vot nu va vota nimeni, că acolo trebuie să votezi.

Gigi Becali: Degeaba faceți atâta tam-tam ca să se smintească lumea. Nu va fi nimic

Ce e asta? E doar așa... Caterisire, nu există așa ceva, nu sunt motive. Ce răzvrătire? Păi nu există caterisire conform canoanelor pentru răzvrătire. Nu există așa ceva - răzvrătire, există decât dacă pentru erezie și pentru alte lucruri când se încalcă legea, sfintele canoane. Asta acum i-a arătat puțin pisica. Degeaba faceți atâta tam-tam ca să se smintească lumea. Nu va fi nimic", a declarat Gigi Becali.

ÎPS Teodosie va fi judecat de Sfântul Sinod pentru actele de rebeliune comise public la adresa Patriarhiei Române. Reamintim că el i-a chemat la post și rugăciune colectivă pe credincioși, timp de trei zile, pentru a fi recunoscută Mitropolia Tomisului. De-a lungul timpului ÎPS Teodosie a apărut în presă cu mai multe declarații controversate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel