Data publicării:
Gheorghiță: Din 28 ianuarie, se reprogramează cu 10 zile persoanele care deservesc activități esențiale pentru doza 1
Persoanele care deservesc activități esențiale vor fi reprogramate la vaccinare, începând cu data de 28 ianuarie, a anunțat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare. Decizia a fost luată ca urmare a unui deficit de doze de vaccin, care ajunge la 117.000.
„Avem un deficit de doze de 117.000. Acest deficit este generat în mare parte de faptul că în săptămâna 18-24 ianuarie am recepționat cu circa 51,3% mai puține doze decât trebuiau să fie alocate, reprezentând de fapt 93.340 doze”, a anunțat, marți, Valeriu Gheorghiță.
Acesta a spus că soluția pentru continuarea campaniei de vaccinare fără afectarea dozelor de rapel, a vaccinării persoanelor cu boli cronice, a celor de peste 65 de ani și a persoanelor din centrele medico-sociale, centrele de dializă și a persoanelor nedeplasabile de la domiciliu este reprogramarea, începând cu 28 ianuarie, cu 10 zile a persoanelor care deservesc activități esențiale.
„Începând cu data de 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activități esențiele pentru doza 1, ceea ce reprezintă 35.304 persoane, vor fi reprogramate în ordinea programării din 28 ianuarie, prima zi va fi 8 februarie. Se translatează cu 10 zile mai târziu”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Acesta a dat asigurări că se va menține același ritm pentru restul persoanelor programate și că sunt asigurate dozele de rapel pentru persoanele vaccinate până acum.
Coordonatorul campaniei de vaccinare susține că perioada dificilă pentru România este până în 15 februarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News