Data publicării:
Gheorghe Moroşan, cercetat OFICIAL pentru omor calificat. Comunicatul Parchetului: Cum a acţionat criminalul
Comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău:
"Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău aduce la cunoştinţă publică, prin intermediul prezentului comunicat, următoarele: Prin ordonanţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău din 05.03.2021 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin.1 -189 alin.1 lit. f C.pen.
Din mijloacele de probă administrate în cauză până în prezent, au rezultat următoarele: Inculpatul M.G. a locuit în apartamentul din str. Stirenului nr. 1, sc. B, ap. 11, Mun. Oneşti, împreună cu soţia sa, M.A. În cursul anului 2009/2010, ca urmare a unei sentinţe civile, M.G. şi M.A. au fost nevoiţi să părăsească locuinţa care a trecut în proprietatea persoanei juridice S.C. C. S.A. La data de 01.03.2021, fiind anunţaţi în prealabil de o persoană că în fostul lor apartament (nr. 11) se efectuează lucrări de renovare, soţii M.G. şi M.A. au plecat de la domiciliul lor din com. Bogdăneşti, jud. Bacău, cu intenţia de a se răzbuna şi de a atrage atenţia asupra cauzei lor vizând situaţia juridică a acestui imobil. Înainte de a ajunge la locaţia menţionată inculpatul M.G. s-a deplasat la un magazin din Mun. Oneşti, de unde în intervalul orar 11:26-11:29 a achiziţionat 10 coliere autoblocante, de culoare neagră, cu dimensiunea de 50 de cm fiecare, pe care avea să le folosească ulterior la imobilizarea victimelor.
De asemenea, la plecarea de la domiciliul din Bogdăneşti, inculpatul a luat asupra sa un cuţit, iar după săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa s-a constatat că în hanoracul cu care a fost îmbrăcat avea şi două recipiente spray piper", transmite Parchetul.
Parchet: Ce s-a întâmplat în apartament
"Ajuns la locul faptei, inculpatul M.G. a pătruns în interiorul fostului său apartament pe uşa care nu era asigurată, în apartament aflându-se la acel moment victimele P.D. şi I.S., angajaţi ai S.C. C. S.A., care executau reparaţii la instalaţia electrică. Fiind înarmat cu un cuţit, inculpatul M.G. i-a ameninţat pe cei doi muncitori aflaţi în imobil şi a reuşit să le lege mâinile cu clemele din plastic achiziţionate cu puţin timp în urmă, lipsindu-i de libertate în mod ilegal. Inculpatul M.G. a încuiat uşa de acces în apartament, folosind cheile ce se aflau în yală iar ulterior a trecut la punerea în aplicare a planului său. La ora 11:48:39, conform fişei de eveniment, inculpatul M.G. a sunat la numărul unic de urgenţă 112 unde a sesizat faptul că a privat de libertate două persoane şi a solicitat intervenţia echipajelor de poliţie.
Inculpatul M.G. a condus victimele într-unul din balcoanele locuinţei şi timp de mai multe ore a purtat negocieri cu organele de poliţie direcţionate la locul evenimentelor, având asupra sa cuţitul şi ameninţând că îi va ucide pe cei doi dacă nu îi sunt îndeplinite toate solicitările. În jurul orei 17:00, în timp ce inculpatul M.G. se afla în continuare în balcon, în partea stângă a acestuia aflându-se victima P.D. iar în partea dreaptă victima I.S., ca urmare a unui gest de apărare efectuat de P.D., care l-a lovit cu piciorul pe inculpat, M.G. a început să îi agreseze pe cei doi cu arma albă avută asupra sa, cu lungimea lamei de 27 cm.
După prima lovitură aplicată victimei P.D. în interiorul balconului, aceasta, victima I.S. şi inculpatul M.G. au părăsit balconul iar în interiorul apartamentului inculpatul a continuat să lovească în mod repetat cele două victime cu acel cuţit. La faţa locului se aflau la acel moment echipaje ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Bacău iar când s-a constatat că inculpatul M.G. a început să agreseze persoanele private de libertate, au intervenit prin spargerea uşii de acces in imobil. În acele împrejurări au fost executate mai multe focuri de armă asupra inculpatului M.G. în vederea înlăturării stării de pericol, la momentul intervenţiei inculpatul având în continuare cuţitul în mână.
După imobilizarea inculpatului M.G. personalul de pe echipajele de prim ajutor a intervenit în vederea acordării îngrijirilor medicale, atât celor două victime I.S. şi P.D. care prezentau plăgi înjunghiate dar şi agresorului care prezenta leziuni prin împuşcare. Victima I.S. a fost transportată la Spitalul Municipal Oneşti, unde a decedat la scurt timp iar victima P.D. a fost supusă manevrelor de resuscitare la faţa locului, însă fără rezultat, fiind declarat decesul", transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
"Conform fişei de constatare preliminară medico-legală, cauzele decesului victimei P.D. sunt:
- hemoragie externa;
- secţiuni de vase femurale, tibiale, colodafragmatice;
- plăgi înjunghiate multiple – loviri cu corp tăietor înţepător.
Conform fişei de constatare preliminară medico legală, cauzele decesului victimei I.S. sunt:
- hemoragie internă;
- plăgi pulmonare, hemotorax, hepato-diafragmatice;
- plăgi înjunghiate multiple – loviri cu corp tăietor înţepător.
La data de 05.03.2021, inculpatul M.G. a fost audiat în această calitate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde se află internat. Dosarul cauzei a fost înaintat la data de 06.03.2021 judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău cu propunerea de luare faţă de inculpatul M.G. a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată în comunicatul de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News