Gheara diavolului, beneficii. previne CIROZA şi ATEROSCLEROZA, alungă REUMATISMUL şi îmblânzeşte DURERILE MENSTRUALE
Ocolită din cauza numelui înspăimântător, această plantă s-a dovedit a fi un remediu eficient în tratarea şi prevenirea afecţiunilor de tot felul.
Originară din sud-estul Africii, gheara diavolului a fost folosită de mii de ani la tratarea articulaţiilor blocate de reumatism, la alungarea durerilor de cap şi a nevralgiilor şi la reglarea nivelului de glicemie.
Denumirea sa provine de la fructul neobişnuit, care este acoperit de o coajă lemnoasă cu doi spini lungi şi de două rânduri de ţepi, care arată ca o gheară în miniatură. În medicină se folosesc de la plantă, cu preponderenţă, tuberculii, partea umflată a rădăcinii, din care se extrag substanţele antiinflamatoare, care ulterior ajung în compoziţia medicamentelor, a gelurilor şi a cremelor. Cel mai indicat mod de administrare a plantei sunt capsulele.
Previne ateroscleroza şi ciroza
Tratamentul cu capsule de gheara diavolului poate preveni ateroscleroza, dacă este administrat într-o cură de o lună şi jumătate. Datorită efectului său antioxidant ajută la preîntâmpinarea depunerilor de colesterol pe pereţii vaselor de sânge.
Persoanele care suferă de afecţiuni grave ale ficatului, precum hepatita B sau C pot fi prevenite fără probleme cu un astfel de tratament. Administrarea a patru capsule pe zi din această plantă, timp de două luni, încetineşte procesele de distrugere a celulelor hepatice şi previne ciroza.
Calmează durerile menstruale
Femeile cu dureri menstruale îşi pot găsi un aliat de nădejde în această plantă, deoarece conţine două substanţe care au o puternică acţiune antiinflamatoare, antispastică şi sedativă. Luând zilnic patru capsule, în timpul menstrelor, puteţi să combateţi crampele abdominale, durerile de ovare sau de cap.
Alungă afecţiunile articulare
O serie de studii clinice au demonstrat importanţa ghearei diavolului prin descoperirea, în compoziţia plantei, a substanţelor cu rol antiinflamator şi antinevralgic. Pacienţii supuşi testelor sufereau de osteoartrită, reumatism şi de alte afecţiuni articulare, iar în urma tratamentelor au prezentat îmbunătăţiri la nivelul muscular şi osteoarticular, durerile dispărând definitiv. S-a mai demonstrat şi faptul că planta are un puternic efect antioxidant, care încetineşte sau chiar stopează, în unele cazuri, procesele degenerative de la nivelul articulaţiilor.
Alungă durerile de dinţi
Gheara diavolului este eficientă şi în alungarea durerilor de dinţi. La nevoie, se ingerează patru-şase pastile pe zi, dar nu mai mult de cinci zile consecutive. Acestea se pot administra ca antiinflamator şi după extracţiile dentare sau după tratamentele stomatologice, iar pe lângă combaterea durerii, ajută şi la întărirea smalţului, prevenind astfel apariţia cariilor.
Citește și: Dureri de cap. Când anunță probleme grave de sănătate
Tratează balonarea
Tulburările procesului de digestie, precum indigestia, dispepsia sau balonările pot fi tratate cu succes cu ajutorul acestei plante. Odată ingerate capsulele cu extract, acestea stimulează cantitatea de sucuri gastrice şi de bilă secretată şi îmbunătăţesc mişcările tubului digestiv. În acest sens se recomandă câte o capsulă cu 15 minute înainte de mesele principale.
Reglează nivelul de zahăr din sânge
Bolnavii de diabet pot urma şi ei un tratament, la recomandarea medicului specialist, deoarece planta îi va ajuta la reglarea nivelului de zahăr din sânge şi la stimularea secreţiei endocrine şi exocrine a pancreasului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News