Germanul Gerhard Conrad se retrage de la conducerea Centrul de Informaţii şi Situaţii al UE
Germanul Gerhard Conrad se retrage în această săptămână de la conducerea Centrului de Informaţii şi Situaţii al Uniunii Europene (EU INTCEN), transmite vineri dpa, citând surse de la Bruxelles.
Centrul de Informaţii şi Situaţii furnizează evaluări în materie strategică şi informativă şi pregăteşte rapoarte speciale pentru oficiali ai Uniunii Europene şi Comisia Europeană. Conducerea Centrului va fi preluată de portughezul Jose Casimiro Morgado, potrivit surselor citate de dpa.
Gerhard Conrad, în vârstă de 64 de ani, este cunoscut mai ales pentru rolul său de expert şi mediator în regiunea Orientului Mijlociu. În 2004, el a jucat un rol-cheie într-un schimb de prizonieri între miliţia libaneză şiită Hezbollah şi Israel, schimb mediat de Serviciul german de informaţii externe (BND).
În 2008, acţionând ca reprezentat personal al secretarului general al ONU, Conrad a mediat cu succes un alt acord ce a dus la eliberarea teroristului libanez Samir Kuntar, la schimb cu trupurile neînsufleţite a doi soldaţi israelieni. Germanul a contribuit şi la negocierile soldate cu eliberarea soldatului israelian Gilad Shalit, în 2011, în schimbul a peste 1.000 de deţinuţi palestinieni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News