Germania va fi din nou sub asediul protestelor. Fermierii nu renunță și anunță un protest masiv
Va avea loc un nou protest masiv în Germania.
Fermierii germani erau chemaţi luni la faimoasa Poartă Brandenburg din Berlin pentru un protest masiv împotriva planurilor guvernului de majorare a unor impozite, relatează Reuters.
Circa 10.000 de persoane, 3000 de tractoare şi 2000 de camioane din întreaga ţară sunt aşteptate să ia parte la noul protest, după o săptămână în care nemulţumirile agricultorilor au crescut şi mai mult presiunea asupra coaliţiei cancelarului Olaf Scholz, care se confruntă cu probleme bugetare şi ascensiunea forţelor de extremă dreapta.
Foto: Agerpres
Ministrul de finanţe Christian Lindner intenţionează să se adreseze protestatarilor, iar lideri ai partidelor din coaliţie i-au invitat pe liderii demonstranţilor la discuţii.
Rezultatele unui sondaj publicat vineri şi citat de dpa arată că peste două treimi dintre germani, mai precis 68%, susţin protestele fermierilor împotriva planurilor guvernului de eliminare a unor subvenţii.
Scutirea accizelor pentru combustibil
Guvernul federal intenţionează să elimine treptat scutirea de accize pe combustibilul diesel pentru agricultură, care este în vigoare de mai bine de 70 de ani. Sub presiune, executivul a decis o reducere treptată pe următorii trei ani, în locul unei eliminări bruşte, aşa cum plănuise.
Foto: Agerpres
Peste tot în Germania, agricultori furioşi fac acum presiuni pentru ca guvernul de coaliţie condus de Olaf Scholz să atenueze şi mai mult aceste planuri.
Guvernul a retras deja total un plan de anulare a scutirii de impozit pe vehicule pentru fermieri, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News