Unul dintre cei trei miniștri de Externe care au participat la negocierile privind rezolvarea crizei din Ucraina, neamțul Frank-Walter Steinmeier, a vorbit într-un interviu pentru Der Spiegel despre eforturile diplomatice care au dus la stoparea violențelor de la Kiev. Steinmeier, care a mai avut un mandat de șef al diplomației germane între 2005 și 2009, spune că Rusia nu a încercat să împiedice planurile Bruxelles-ului, ci a ajutat la găsirea unei soluții pentru rezolvarea crizei ucrainene.
"Rusia ne-a sprijinit planul. Președintele Putin a trimis miercuri un emisar la Kiev - acesta a participat la negocieri de-a lungul nopții, iar aportul său a fost foarte constructiv. Delegatul rus ne-a ajutat să contruim punți în timp ce formulam textul. A fost și în interesul Rusiei să fie oprită baia de sânge", a spus Steinmeier.
"În urmă cu o săptămână, am purtat o lungă conversație cu Putin despre dituația de la Kiev. Mi-a dat dreptate că cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla în Ucraina ar fi ca disputa dintre Est și Vest pentru țară să continue în următorii zece ani. Dna. Merkel a fost de acord. Anarhie și război civil la un pas - asta nu este sigur în interesul Rusiei. Și ca 'stat eșuat', Ucraina ar fi tras spre Est, devenind o povară pentru Rusia", a mai declarat Steinmeier.
Șeful diplomației germane a spus că negocierile purtate alături omologii din Polonia și Franța, Radek Sikorski și Laurent Fabius, cu partea ucraineană, au durat aproximativ 20 de ore. La aceste discuții a luat parte și un diplomat al Rusiei, trimis de președintele Vladimir Putin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă