Germania îi cere Bulgariei să îi permită Macedoniei de Nord să adere la UE
Cancelarul german Olaf Scholz i-a cerut Bulgariei, sâmbătă la Sofia, să renunţe la vetoul faţă de negocierile de aderare a Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană, afirmând că blocul comunitar trebuie să evite năruirea speranţelor ţărilor din Balcanii Occidentali privind perspectiva lor europeană, transmite Reuters.
Şeful executivului german a făcut din aderarea Balcanilor de Vest la UE o prioritate de politică externă, pentru a reduce tensiunile regionale tot mai mari şi pentru a contracara influenţa Rusiei şi a Chinei.
Scholz, care a sosit la Sofia în cadrul unui turneu de două zile în regiune în perspectiva summitului UE-Balcanii Occidentali din 23 iunie, a afirmat că a constatat o nouă dorinţă din partea UE de a se extinde, în urma invaziei ruse din Ucraina.
Văd şanse pentru progres, a spus el într-o conferinţă de presă comună cu premierul bulgar Kiril Petkov.
De partea sa, Petkov a reiterat poziţia ţării sale potrivit căreia Macedonia de Nord trebuie să îndeplinească trei condiţii referitoare la diferendul istoric şi cel cultural dintre Sofia şi Skopje, el solicitând UE garanţii că ele vor fi respectate.
Bulgaria insistă ca Macedonia de Nord să adopte garanţii constituţionale pentru protejarea drepturilor etnicilor bulgari şi să facă progrese în privinţa unor dispute istorice. Sofia a refuzat în anul 2020 să aprobe cadrul de negociere pentru aderarea Macedoniei de Nord la UE din cauza diferendelor legate de istorie şi limbă.
Aliaţii din UE şi NATO ai Bulgariei exercită presiuni pentru un acord care ar întări perspectivele europene ale Macedoniei de Nord la summitul UE din această lună şi ar ajuta la limitarea influenţei Rusiei în Balcanii de Vest în contextul războiului din Ucraina.
Olaf Scholz cere UE să înceapă negocierile de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania
Uniunea Europeană ar trebui să deschidă negocierile de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania pentru a-şi respecta promisiunea de integrare a Balcanilor de Vest, a declarat sâmbătă cancelarul german Olaf Scholz, în a doua zi a unui turneu în regiune, relatează Reuters.
Într-o declaraţie susţinută la Skopje, Scholz a spus că invazia rusă din Ucraina a arătat că este important ca Europa să fie unită şi a salutat sprijinul Macedoniei de Nord pentru sancţiunile împotriva Kremlinului.
'Este foarte important să se ofere o nouă dinamică acestui proces', a spus Scholz într-o conferinţă de presă cu premierul nord-macedonean Dimitar Kovacevski.
'Voi susţine ca următorii paşi să se întâmple', a adăugat el. Kovacevski a subliniat 'numeroasele reforme dificile' pe care le-a adoptat Macedonia de Nord pentru a adera la UE, inclusiv schimbarea numelui pentru a răspunde obiecţiilor Greciei. Actualul obstacol principal este o dispută cu Bulgaria în privinţa istoriei şi a limbii. Scholz, care s-a prezentat ca un mediator în timpul acestui turneu în Balcanii de Vest, urmează să ajungă sâmbătă şi la Sofia, unde va avea discuţii cu premierul Kiril Petkov.
Cancelarul german a făcut din aderarea la UE a Balcanilor de Vest o prioritate de politică externă, pentru a reduce tensiunile regionale tot mai mari şi pentru a contracara influenţa Rusiei şi Chinei. Vineri, el s-a aflat în Serbia şi Kosovo, unde a făcut apel la liderii celor două state să ajungă la un acord pentru normalizarea relaţiilor. Kosovo şi-a declarat independenţa de Serbia în 2008, nerecunoscută de Belgrad, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News