Germania condamnă Israelul pentru crimele din Cisiordania. Discurs ferm al Berlinului
Israel trebuie să asigure siguranța palestinienilor din Cisiordania împotriva violenței coloniștilor extremiști, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Berlin, luni, după uciderea și alungarea recentă a mai multor civili, fără legături cu Hamas, din propriul teritoriu, transmite Reuters.
"(Israelul) trebuie să se asigure că familiile palestiniene pot rămâne acolo unde au locuit de decenii și să nu fie forțate să-și părăsească casele strămoșești de frică pentru viața și integritatea lor", a adăugat purtătorul de cuvânt, avertizând că există indicații că astfel de violențe sunt în creștere încă dinaintea atacului Hamas, de la 7 octombrie.
Într-un gest care subliniază complexitatea în creștere a conflictului israelo-palestinian, guvernul francez și Casa Albă au condamnat, la rândul lor, violența din Cisiordania, unde peste 110 civili palestinieni au fost uciși după atacul Hamas asupra Israelului, pe 7 octombrie.
Declarația de condamnare a Ministerului de Externe francez, emisă pe 29 octombrie, a denunțat atacurile coloniștilor israelieni ca fiind "inadmisibile" și a cerut autorităților israeliene să ia măsuri imediate pentru a proteja populația palestiniană.
Și președintele Statelor Unite, Joe Biden, a cerut oprirea atacurilor în creștere ale coloniștilor israelieni asupra palestinienilor din Cisiordania, relatează Al Jazeera.
Organizațiile pentru drepturile omului susțin că israelienii au incendiat mașini și au atacat mai multe comunități beduine mici, forțându-le evacuarea în alte zone.
Biden a afirmat că atacurile "colonilor extremiști" trebuie să înceteze.
"Trebuie să se oprească. Ei trebuie să dea socoteală. Trebuie să se oprească acum", a declarat Biden miercuri.
Atacurile coloniștilor au crescut constant în lunile anterioare actualei runde de confruntări dintre Israel și gruparea armată palestiniană Hamas, care guvernează Gaza.
Escaladarea violenței a început, însă, pe 7 octombrie, după ce Hamas a efectuat un atac asupra sudului Israelului care a ucis mai mult de 1.400 de persoane, majoritatea civili, și a capturat aproximativ 220 de ostatici, conform autorităților israeliene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News